Se pare ca am intrat in febra sarbatorilor. Am inceput sa fim bombardati peste tot de reclame si melodii in ton cu sarbatorile, tot felul de reduceri pe care le fac bancile special pentru aceasta ocazie si multe alte lucruri menite sa-i prinda in plasa pe cei creduli si sa-i indatoreze. Niciodata, sau, cel putin, de cand am inceput sa rationez nu mi-au placut sarbatorile astea (nici macar crestine nu sunt, fiind la origine, imprumuturi pagane). Da, mi se invoca tot felul de motive bune, cel mai frecvent fiind cel de apropiere intre membrii familiei, care are loc doar in perioada asta. Pai, daca tu astepti un an de zile sa te vezi cu ai tai, daca ai nevoie de o sarbatoare care sa-ti spuna ca e momentul sa-ti vizitezi familia, atunci chiar esti trist. Plus, ca, folosind paravan aceste sarbatori, se incearca jecmanirea efectiva a oamenilor, care sunt prostiti si se chinuie sa simta emotia acestor sarbatori (care se lasa asteptata, fiind aproape inexistenta). Iar reclamele pe aceasta tema sunt intotdeauna puse intr-o lumina favorabila, peste tot numai oameni fericiti, cadouri, multa bucurie etc. si nici macar o idee de negativism nu se lasa sesizata. Si eu mor pe astia, pentru ca nu e adevarat deloc ceea ce ne prezinta ei si cei mai afectati sunt tot oamenii simpli, care isi duc traiul de pe o zi pe alta;
oameni care se lasa condusi de ceea ce le spun reclamele, TV-ul, ziarele (in general, mass-media). Cel mai trist e dupa ce trec sarbatorile astea, atunci cand tragi linie si faci un bilant si incepi sa-ti smulgi firele de par din cap (alea care ti-au mai ramas) si te zbati tot anul sa scoti camasa pe undeva si cand aproape reusesti sa te restabilesti, hop, vin sarbatorile si o iei de la capat. Cand eram mai mic, desi nu ma omoram dupa Craciun si alte sarbatori din astea ridicate in slavi, totusi, imi placeau mult desenele animate pe tema asta. Si acum imi aduc aminte cu placere de ele. Cred ca erau cele mai sincere si aratau cel mai bine cum ar fi trebuit sa se comporte oamenii si sensul adevarat nu se pierdea. Acum realizez chestia asta, vazand cat de multe s-au schimbat. Asta e, viata merge inainte, cu sau fara noi. Si, daca o sa ma viziteze vreo fantoma in noaptea de Craciun, o sa am la mine niste sare si ceva metal :)
vineri, 4 decembrie 2009
luni, 30 noiembrie 2009
Gargoyle - Andrew Davidson
Din intamplare, nici acum nu-mi amintesc, am auzit de o carte ale carei drepturi de difuzare au fost cumparate de o editura autohtona pentru suma de 20ooo euro, ceea ce, pentru Romania, este o suma foarte mare platita pentru o carte. Dupa mai multe cercetari, am aflat ca este vorba de tanarul scriitor Andrew Davidson ( 40 ani, dar tanar in sensul de novice intr-ale scrisului ), cu al sau roman, Gargui ( prefer varianta engleza a titlului si anume Gargoyle - parca suna mai bine ) . Pentru ca era mare curiozitatea, am decis sa merg la o librarie si astfel am ajuns acasa cu un exemplar din acel roman. L-am citit destul de repede, probabil ca aici are un plus autorul, pentru ca are un scris cursiv, care nu te plictiseste.
Ce pot sa spun, cartea e destul de interesanta, are cateva povestiri non-fictive frumoase si cu siguranta ca va placea fetelor foarte mult. Probabil ca autorul si-a ales ca public-tinta femeile, introducand in al sau roman destul de multe chestii romantice menite sa impresioneze cam orice fetiscana.
Care este firul narativ al romanului ? Un tip foarte aratos ( nu are un nume ), actor de filme porno si bine dotat sexual ( sa fie vreun complex al autorului ? hmmm) , are cam tot ce-si poate dori pana cand un accident nefericit ii provoaca arsuri peste majoritatea corpului, desfigurandu-l si transformandu-l, probabil, intr-un Gargoyle ( metaforic ). In timp ce el statea pe patul de spital si isi imagina tot felul de metode de sinucidere, se trezeste cu o tipa, Marianne Engel, care sustine ca ei doi au fost iubiti in trecut, in Germania medievala. Aceasta incepe apoi sa-i istoriseasca tot felul de povesti de iubire din vreo 4 tari, intr-un stil ce aduce a 1001 de Nopti. Tipul ars nu stie ce sa creada si, cel mai probabil, o considera schizofrenica, dar, pe parcursul cartii, o sa-si schimbe parerea. Finalul mi s-a parut cel mai ok si putin neasteptat. Si cam aici ma opresc cu descrierea. Daca vi se pare interesanta, nu va ramane decat sa o cititi.
Dupa o mica cercetare despre aceasta carte, am aflat ca autorul a lucrat la ea timp de 7 ani si a reusit performanta de a vinde manuscrisul inainte de publicare. Din cate am inteles, cartea era de 10 ori mai mare decat forma actuala ( si asa are vreo 500 de pagini ), dar autorul a trebuit sa mai taie din ea pentru ca nimeni nu vroia sa o publice ( poate ca omul vroia sa scrie a doua Biblie, cine stie ). Romanul s-a bucurat de o inalta mediatizare prin mass-media, ajungand sa fie comparat cu Pacientul englez sau Numele trandafirului. Dupa parerea mea, s-a exagerat putin...cam mult cu aceste asocieri, probabil mai mult pentru marketing. Cartea nu este o capodopera a modernitatii, dl Andrew Davidson nu a redefinit scriitura moderna si nici n-a adus cine stie ce noutati, insa ideea e ca nu s-a facut de ras cu prima sa carte (Pe alocuri, chiar mi-a placut). Cine stie, poate o sa scrie din ce in ce mai bine.
Revenim pe planul realitatii. Zilele astea, am avut placerea de a participa la lansarea oficiala a acestui roman, in incinta librariei-ceainarii-bar, Carturesti. Foarte ok conceptul acestei librarii si are o atmosfera aparte. Am fost pentru prima data si am ramas impresionat. Un loc simplu, fara fite, unde poti sa te relaxezi citind sau cumparand carti, cd-uri sau mai stiu eu ce. Dar sa revenim la ale noastre. Am ajuns cu un prieten mai devreme si ne tot invarteam pe afara pana am descoperit ca intrarea in sub-Carturesti era din exterior, pe partea cu editura Adevarul ( unde stateau oamenii la coada ca pe vremea lui Ceausescu ). Noi ne facusem rezervare, nestiind ca nu era neaparat necesar, gasind destule locuri atunci cand am intrat. In paralel, la teatrul Odeon venise si "marele" scriitor Salman Rushdie ( mai mult celebru pentru scandalul cu islamistii decat pentru scrierile sale, dar trebuie neaparat sa citesc si eu ceva scris de acesta ).
Pe la ora 19:00, daca nu ma insel, isi face aparitia Andrew D., in compania ambasadorului Canadei, a sotiei acestuia si, desigur, a domnisoarei Maria Dinulescu (un motiv in plus pentru a veni la acest eveniment cultural). Ce pot sa spun, ca om, este foarte ok tipul. Nu mi s-a parut ca ar fi cu nasul pe sus, ci glumet si o fire deschisa cu care se poate discuta. Dupa ce Maria Dinulescu a citit un fragment mai marisor din carte ( am avut la un moment dat impresia ca citeste un pornău, dupa cum exclama, ea vorbind insa de mancare, spre dezamagirea tuturor :)), autorul a raspuns la cateva intrebari ale publicului si apoi a oferit carti celor cu intrebarile. A fost un moment putin penibil, cand a ramas cu vreo 5 carti pe care trebuia sa le dea, insa Davidson s-a descurcat si totul a iesit ok. La final, a urmat o mica sesiune de autografe, si astfel m-am ales cu doua autografe pe cartea mea : unul de la Andrew D. si celalalt de la Maria Dinulescu ( lasam comentariile rautacioase pentru alta data - a fost super draguta ) . Va las in compania catorva poze de la fata locului si a unor filmulete .
http://www.youtube.com/watch?v=PuZmTjzSWm4
http://www.youtube.com/watch?v=fZxZTS1gntA
Ce pot sa spun, cartea e destul de interesanta, are cateva povestiri non-fictive frumoase si cu siguranta ca va placea fetelor foarte mult. Probabil ca autorul si-a ales ca public-tinta femeile, introducand in al sau roman destul de multe chestii romantice menite sa impresioneze cam orice fetiscana.
Care este firul narativ al romanului ? Un tip foarte aratos ( nu are un nume ), actor de filme porno si bine dotat sexual ( sa fie vreun complex al autorului ? hmmm) , are cam tot ce-si poate dori pana cand un accident nefericit ii provoaca arsuri peste majoritatea corpului, desfigurandu-l si transformandu-l, probabil, intr-un Gargoyle ( metaforic ). In timp ce el statea pe patul de spital si isi imagina tot felul de metode de sinucidere, se trezeste cu o tipa, Marianne Engel, care sustine ca ei doi au fost iubiti in trecut, in Germania medievala. Aceasta incepe apoi sa-i istoriseasca tot felul de povesti de iubire din vreo 4 tari, intr-un stil ce aduce a 1001 de Nopti. Tipul ars nu stie ce sa creada si, cel mai probabil, o considera schizofrenica, dar, pe parcursul cartii, o sa-si schimbe parerea. Finalul mi s-a parut cel mai ok si putin neasteptat. Si cam aici ma opresc cu descrierea. Daca vi se pare interesanta, nu va ramane decat sa o cititi.
Dupa o mica cercetare despre aceasta carte, am aflat ca autorul a lucrat la ea timp de 7 ani si a reusit performanta de a vinde manuscrisul inainte de publicare. Din cate am inteles, cartea era de 10 ori mai mare decat forma actuala ( si asa are vreo 500 de pagini ), dar autorul a trebuit sa mai taie din ea pentru ca nimeni nu vroia sa o publice ( poate ca omul vroia sa scrie a doua Biblie, cine stie ). Romanul s-a bucurat de o inalta mediatizare prin mass-media, ajungand sa fie comparat cu Pacientul englez sau Numele trandafirului. Dupa parerea mea, s-a exagerat putin...cam mult cu aceste asocieri, probabil mai mult pentru marketing. Cartea nu este o capodopera a modernitatii, dl Andrew Davidson nu a redefinit scriitura moderna si nici n-a adus cine stie ce noutati, insa ideea e ca nu s-a facut de ras cu prima sa carte (Pe alocuri, chiar mi-a placut). Cine stie, poate o sa scrie din ce in ce mai bine.
Revenim pe planul realitatii. Zilele astea, am avut placerea de a participa la lansarea oficiala a acestui roman, in incinta librariei-ceainarii-bar, Carturesti. Foarte ok conceptul acestei librarii si are o atmosfera aparte. Am fost pentru prima data si am ramas impresionat. Un loc simplu, fara fite, unde poti sa te relaxezi citind sau cumparand carti, cd-uri sau mai stiu eu ce. Dar sa revenim la ale noastre. Am ajuns cu un prieten mai devreme si ne tot invarteam pe afara pana am descoperit ca intrarea in sub-Carturesti era din exterior, pe partea cu editura Adevarul ( unde stateau oamenii la coada ca pe vremea lui Ceausescu ). Noi ne facusem rezervare, nestiind ca nu era neaparat necesar, gasind destule locuri atunci cand am intrat. In paralel, la teatrul Odeon venise si "marele" scriitor Salman Rushdie ( mai mult celebru pentru scandalul cu islamistii decat pentru scrierile sale, dar trebuie neaparat sa citesc si eu ceva scris de acesta ).
Pe la ora 19:00, daca nu ma insel, isi face aparitia Andrew D., in compania ambasadorului Canadei, a sotiei acestuia si, desigur, a domnisoarei Maria Dinulescu (un motiv in plus pentru a veni la acest eveniment cultural). Ce pot sa spun, ca om, este foarte ok tipul. Nu mi s-a parut ca ar fi cu nasul pe sus, ci glumet si o fire deschisa cu care se poate discuta. Dupa ce Maria Dinulescu a citit un fragment mai marisor din carte ( am avut la un moment dat impresia ca citeste un pornău, dupa cum exclama, ea vorbind insa de mancare, spre dezamagirea tuturor :)), autorul a raspuns la cateva intrebari ale publicului si apoi a oferit carti celor cu intrebarile. A fost un moment putin penibil, cand a ramas cu vreo 5 carti pe care trebuia sa le dea, insa Davidson s-a descurcat si totul a iesit ok. La final, a urmat o mica sesiune de autografe, si astfel m-am ales cu doua autografe pe cartea mea : unul de la Andrew D. si celalalt de la Maria Dinulescu ( lasam comentariile rautacioase pentru alta data - a fost super draguta ) . Va las in compania catorva poze de la fata locului si a unor filmulete .
http://www.youtube.com/watch?v=PuZmTjzSWm4
http://www.youtube.com/watch?v=fZxZTS1gntA
luni, 23 noiembrie 2009
sa traim bine :)
In cele ce urmeaza o sa vorbim putin de politica, sper sa nu va plictisiti :)
vedeti vreo asemanare ?
Pare credibil omu' asta ?! hmmm
Un alt candidat care se pare ca nu a prea avut noroc este dl doctor Sorin Oprescu, cu al sau "Hai Romania". Sincer, nu stiam ca e microbist. O noutate o constituie si steaua albastra, ce aduce mai degraba a steaua lui David, simbolul evreilor.( O fi evreu ? )Poate se asteapta sa fie votat de microbisti, insa la ce rezultate deosebite avem in lumea sportului, in special fotbal...mai bine sa se abtina de la candidatura iar in ce priveste evreii, nu cred ca sunt atat de multi incat sa conteze voturile lor. Oricum, nu a facut nimic ca primar decat sa dea sperante aiurea ( nu asta fac toti, de altfel). Probabil ca a observat ceva in neregula cu sloganul dumnealui, pentru ca, pe ultima suta de metri a devenit HAI ROMANIA...la vot. Mda, a murit si ultimul microbist adevarat. Deh, ne reprofilam pe altceva.
insemnat !
Incheiem aceasta introspectie plictisitoare in lumea politicii prezentandu-l pe Brad Pitt de Romania, dl Crin Antonescu. Desi nu prea am ce sa-i reprosez, nu-mi transmite decat ca dintre doua rele, el este raul cel mai mic ( intelegeti ce vreau sa spun?). Probabil ca pare o alternativa viabila. Ramane de vazut. Oricum, urata faza in care se imbratisa cu "Prostanacul".
In perioada alegerilor, ca de obicei, fiecare incepe sa promite cate-n luna si in stele. Aceeasi abureala electorala si noi punem botu' de fiecare data, ca niste catelusi ascultatori care spera sa primeasca osul ;) Si majoritatea, cu mic cu mare incepand de la 18 ani se omoara sa prinda loc la votare. Nu am inteles niciodata faza cu statu' la coada. Numai romanilor li se intampla, cand vad o coada se baga si ei printre randuri dar, de fapt, habar n-au pentru ce asteapta. In fine, sa vedem cele mai interesante sloganuri electorale : Vom incepe cu (probabil) viitorul presedinte si anume Traian Basescu aka Popeye Marinarul. Dumnealui vine cu ceva de genu : "De ce le e frica nu scapa", urmat de figura sa menita sa descurajeze. Asta suna a ceva genu' Nightmare on Elm Street, unde iti era frica sa adormi sa nu te viziteze un kelios cu palarie si niste "unghii" mai mari. Ne-a prostit un mandat, o sa ne prosteasca si mandatul asta daca castiga si tot asa, asta e viata. Eu unu am invatat de la Ion Creanga (Harap-Alb) sa nu am incredere in omul span(chel) si rosu :) prin urmare a iesit de pe lista mea dl Basescu.
vedeti vreo asemanare ?Pe de alta parte, dl Geoana, supranumit Prostanacul (foarte sugestiv )vine din urma cu "sa ramanem uniti" bla bla si tot timpul e inconjurat de lume prin postere. Probabil vrea sa dea impresia de solidaritate si sa arate ca toata lumea e cu el. Dar problema e ca si-a ales prost sustinatorii. Intr-un poster e prezentat avandu-i in spate pe renumitii Iliescu, Hrebenciuc, Nastase, Vanghelie, Voiculescu si Vintu (adica exact coruptia absoluta). Pai cu asa oameni, mai degraba transmite mesajul : Nu-l votati pe Geoana! Mai mult un slogan anti-Geoana.Se pare ca nu a stat degeaba dumnealui, lansand si o carte intitulata "Incredere", prin care incearca sa ne spele putin creierasele, oferind-o gratuit. (cum sa nu) Desi pare nevinovat, nu ma convinge. Probabil si pentru faptul ca in cativa ani o sa ajunga la fel ca adversarul sau politic, tinandu-se in cateva suvite de par (si iarasi revenim la povestea lui Harap Alb)
Se pare ca au aparut tot felul de candidati la presedintie, cu tot felul de mesaje interesante. Cred ca cel mai aproape sa ma convinga a fost dl Eduard Manole. Habar n-am cine e, dar omul e pus pe fapte mari, sau asta vrea sa ne lase sa credem. "Va puteti imagina Paradisul?" ne intreba pe site-ul sau, avand o postura ce aduce a pastor evanghelic , gata sa ne primeasca pe toti in bratele dumnealui :) Aveti incredere? Dl Manole ne asigura ca este roman si nu este de vanzare (pleonasm )si ca vrea sa ne dea tara inapoi (asta chiar imi da sperante )
Pare credibil omu' asta ?! hmmm
Un alt candidat care se pare ca nu a prea avut noroc este dl doctor Sorin Oprescu, cu al sau "Hai Romania". Sincer, nu stiam ca e microbist. O noutate o constituie si steaua albastra, ce aduce mai degraba a steaua lui David, simbolul evreilor.( O fi evreu ? )Poate se asteapta sa fie votat de microbisti, insa la ce rezultate deosebite avem in lumea sportului, in special fotbal...mai bine sa se abtina de la candidatura iar in ce priveste evreii, nu cred ca sunt atat de multi incat sa conteze voturile lor. Oricum, nu a facut nimic ca primar decat sa dea sperante aiurea ( nu asta fac toti, de altfel). Probabil ca a observat ceva in neregula cu sloganul dumnealui, pentru ca, pe ultima suta de metri a devenit HAI ROMANIA...la vot. Mda, a murit si ultimul microbist adevarat. Deh, ne reprofilam pe altceva.
insemnat !Incheiem aceasta introspectie plictisitoare in lumea politicii prezentandu-l pe Brad Pitt de Romania, dl Crin Antonescu. Desi nu prea am ce sa-i reprosez, nu-mi transmite decat ca dintre doua rele, el este raul cel mai mic ( intelegeti ce vreau sa spun?). Probabil ca pare o alternativa viabila. Ramane de vazut. Oricum, urata faza in care se imbratisa cu "Prostanacul".
eee, hai nu chiar Brad Pitt, dar pe undeva pe acolo ...;)
vineri, 23 octombrie 2009
Ce-si doresc femeile
In sfarsit a venit momentul mult asteptat de toata suflarea masculina in care se va dezvalui odata pentru totdeauna ce anume isi doresc femeile. (pana si lui Mel Gibson o sa-i para rau ca s-a epilat si s-a imbracat in haine de femei cand putea sa mai astepte putin... ) Raspunsul la aceasta intrebare o sa ni-l ofere...desigur o femeie (cine altcineva)...printr-o melodie cu un mesaj destul de criptat, avand nevoie de o minte sclipitoare pentru a-l descifra :) Dar, cum masculii cauta in permanenta tehnici de doborare a prazii, desigur ca nu au ramas indiferenti la mesajul tinerei sperante a muzicii mondiale. Hai sa nu mai prelungim suspansul si sa o prezentam pe domnisoara Melanie Fiona, cu a sa melodie geniala "Give it to me right" (deja titlul e destul de sugestiv si ne pregateste mental pentru dezvaluirile ce vor urma; in traducere "Da-mi-o bine" ! :)) ). Haideti sa vedem ce anume isi doreste aceasta tanara :
"Ok ok el are numarul meu (nu se specifica ce numar,noi banuim ca cel de telefon ),
nu ma poti avertiza asa ca uite-ma aici
ori faci sa merite timpul (ca am venit la tine)
ori uita-ma. (simplu si la obiect)
Bla bla...nu sunt nevasta nimanui (cel mult amanta...deah)
Dar cand vreau, cand O vreau ( atentie mare la acest O )
Ar fi bine sa fii pregatit ( ceva gen lock and load...the gun )
Nu O vreau tot timpul, ( pacat ! )
Dar cand O am ( atentie...imprumutata, desigur)
Ar fi bine sa fiu satisfacuta...(timpul meu e pretios,nu se poate irosi)
Asa ca da-mi-O bine
Sau nu mi-o da deloc ( mi se pare corect )
Nu cred ca intelegi ( nici eu )
Cat de important e pentru mine sa gasesc
Un barbat care crede ca poate ( e important sa ai si multa credinta in chestia asta )
Asa ca da-mi-O bine
Sau nu mi-o da deloc. ( Acest O revine ca un laitmotiv...)
Uneori, ma astept ca sa devii
Barbatul din fanteziile mele ( ceva gen. Zburatorul )
Deci daca nu poti s-o faci cum trebuie
Atunci renunta ( e prea mare efortul...dar merita! )
Bla bla...azi nu te las sa pleci nicaieri
Ar fi bine sa "inscrii"( o invitatie de la portar catre o "poarta" descoperita )
Stii deja ce-mi place ( dap...acum stim toti )
De ce nu accepti ? (nu stiu...poate mediul familial a contribuit la asta)
Bla bla, se repeta ideea de baza cu Dat-u'
Deci nu cred ca intelegi,
Daca nu ma poti satisface (aici pune punctul pe i...sau pe G, dupa caz )
Stiu pe cineva care poate (aici seamana putina discordie...hmm...are pe cineva care POATE)
Asa ca da-mi-O bine
Sau nu mi-o da deloc. ( inca odata, misteriosul O )
Da-mi-O bine
Da-mi-O bine
Da-mi-O bine
Sau nu mi-O da deloc ( nu va lasati inselati...acea repetare are rolul de a intipari bine mesajul
in minte...observam ca domnisoara s-a saturat de mesaje subliminale,
ceea ce explica intr-un fel putina disperare, devenind mai directa)
In concluzie, aruncati toate cartile si ziarele care dau sfaturi in ce priveste relatiile de cuplu, nu sunt bune de nimic...raspunsul se afla chiar aici . Este acel "O" misterios . Daca reusiti sa descifrati semnificatia acelui "O", aveti si raspunsul la intrebarea ridicata in titlu, un raspuns oferit in mare parte de catre domnisoara Melanie Fiona. Personal, melodia cred ca ar trebui interzisa minorilor deoarece are continut explicit care poate dauna dezvoltarii armonioase a minorilor si poate perverti mintea acestora :P
p.s. Multumim Echipei de traducatori profesionisti UOTYKHUFGCHKFG care a ajutat la decodarea respectivei
melodii,prin saptamani de cercetari, fara ajutorul lor neputand reusi in aceasta curajoasa
initiativa.
p.p.s. Personajul din acest articol este fictiv. Orice asemanare cu persoane reale este intamplatoare ! :D
"Ok ok el are numarul meu (nu se specifica ce numar,noi banuim ca cel de telefon ),
nu ma poti avertiza asa ca uite-ma aici
ori faci sa merite timpul (ca am venit la tine)
ori uita-ma. (simplu si la obiect)
Bla bla...nu sunt nevasta nimanui (cel mult amanta...deah)
Dar cand vreau, cand O vreau ( atentie mare la acest O )
Ar fi bine sa fii pregatit ( ceva gen lock and load...the gun )
Nu O vreau tot timpul, ( pacat ! )
Dar cand O am ( atentie...imprumutata, desigur)
Ar fi bine sa fiu satisfacuta...(timpul meu e pretios,nu se poate irosi)
Asa ca da-mi-O bine
Sau nu mi-o da deloc ( mi se pare corect )
Nu cred ca intelegi ( nici eu )
Cat de important e pentru mine sa gasesc
Un barbat care crede ca poate ( e important sa ai si multa credinta in chestia asta )
Asa ca da-mi-O bine
Sau nu mi-o da deloc. ( Acest O revine ca un laitmotiv...)
Uneori, ma astept ca sa devii
Barbatul din fanteziile mele ( ceva gen. Zburatorul )
Deci daca nu poti s-o faci cum trebuie
Atunci renunta ( e prea mare efortul...dar merita! )
Bla bla...azi nu te las sa pleci nicaieri
Ar fi bine sa "inscrii"( o invitatie de la portar catre o "poarta" descoperita )
Stii deja ce-mi place ( dap...acum stim toti )
De ce nu accepti ? (nu stiu...poate mediul familial a contribuit la asta)
Bla bla, se repeta ideea de baza cu Dat-u'
Deci nu cred ca intelegi,
Daca nu ma poti satisface (aici pune punctul pe i...sau pe G, dupa caz )
Stiu pe cineva care poate (aici seamana putina discordie...hmm...are pe cineva care POATE)
Asa ca da-mi-O bine
Sau nu mi-o da deloc. ( inca odata, misteriosul O )
Da-mi-O bine
Da-mi-O bine
Da-mi-O bine
Sau nu mi-O da deloc ( nu va lasati inselati...acea repetare are rolul de a intipari bine mesajul
in minte...observam ca domnisoara s-a saturat de mesaje subliminale,
ceea ce explica intr-un fel putina disperare, devenind mai directa)
In concluzie, aruncati toate cartile si ziarele care dau sfaturi in ce priveste relatiile de cuplu, nu sunt bune de nimic...raspunsul se afla chiar aici . Este acel "O" misterios . Daca reusiti sa descifrati semnificatia acelui "O", aveti si raspunsul la intrebarea ridicata in titlu, un raspuns oferit in mare parte de catre domnisoara Melanie Fiona. Personal, melodia cred ca ar trebui interzisa minorilor deoarece are continut explicit care poate dauna dezvoltarii armonioase a minorilor si poate perverti mintea acestora :P
p.s. Multumim Echipei de traducatori profesionisti UOTYKHUFGCHKFG care a ajutat la decodarea respectivei
melodii,prin saptamani de cercetari, fara ajutorul lor neputand reusi in aceasta curajoasa
initiativa.
p.p.s. Personajul din acest articol este fictiv. Orice asemanare cu persoane reale este intamplatoare ! :D
sâmbătă, 17 octombrie 2009
Renasterea
Ideea despre aceasta postare mi-a venit discutand cu un prieten ( ca sa n-am probleme cu drepturile de autor :) ) . Nu stiu daca ati observat, dar tindem sa ne ascundem tot timpul, niciodata nu ne comprtam asa cum suntem cu adevarat. Avem o frica "morbida" de adevaratul caracter si incercam sa-l infrumusetam. Desi nu schimba cu nimic situatia, a devenit un obicei. Incercam sa parem ceea ce nu suntem pentru cineva de care ne place, pentru a fi apreciati, iubiti sau pur si simplu doar de dragul de a o face. Sa dau un exemplu...ma dispera chestia cu cititul cartilor in metrou sau in orice alt loc public, foarte tranzitat de oameni. De cand cu initiativa ziarelor autohtone de a promova cultura distribuind literatura, au aparut ca din pamant cititorii infocati. Nu stiu unde s-au ascuns pana acum, desi carti au fost tot timpul. Am impresia ca a devenit deja un trend...Vrei sa fii cool?citeste o carte de la Adevarul sau Jurnalul National in ratb sau metrou!Sa nu ma intelegeti gresit, asta nu e un lucru rau, dar problema e ca majoritatea o fac doar de fala, sa vada lumea cat de cultivati sunt. Si faza amuzanta e ca nici nu trebuie sa te chinui sa vezi ce citeste respectivul sau respectiva, pentru ca titlul e tot timpul la vedere. Nu stiu cum sunteti voi dar mie mi se pare cam tampita chestia asta si penibila. Eu ma vad citind intr-un cadru mai linistit, in care poti sa si intelegi ceea ce citesti. Parca vad situatia : sunt in metrou si citesc Dostoievski -Adolescentul (am dat un exemplu ) "Există suflete, ca să zic aşa, tocite de suferinţă, care toată viaţa lor au fost încercate (...) urmeaza statia Universitate cu peronul pe partea dreapta (...) care au îndurat nespus de multe dureri mari şi mici, (...)urmeaza statia Piata Unirii cu peronul pe partea stanga. Inchid cartea si fug repede spre cealalta magistrala...ajung la timp(...) precum şi nesfârşite necazuri, aşa încât au ajuns să nu se mai mire de nimic, nici măcar de o catastrofă cu totul neaşteptată (...)afara ploua, scot umbrela si astept autobuzul...ma urc in autobuz(...) şi mai ales care până şi înaintea sicriului fiinţei celei mai dragi, nu uită una din regulile atât de greu învăţate ale unei purtări cât mai linguşitoare faţă de oameni.
Ati inteles ceva ? Am citit o pagina intreaga si n-am inteles mai nimic...dar asta nu conteaza...important e ca il citesc pe marele Dostoievski si am o satisfactie cand lumea din jurul meu vede ce citesc si imi arunca o privire ceva mai atenta, incercand sa-mi faca un profil in minte. E ciudat, dar asta se intampla daca priviti cu atentie la acesti cititori infocati din mijloacele de transport in comun.
Ati inteles ceva ? Am citit o pagina intreaga si n-am inteles mai nimic...dar asta nu conteaza...important e ca il citesc pe marele Dostoievski si am o satisfactie cand lumea din jurul meu vede ce citesc si imi arunca o privire ceva mai atenta, incercand sa-mi faca un profil in minte. E ciudat, dar asta se intampla daca priviti cu atentie la acesti cititori infocati din mijloacele de transport in comun.
Marfa...
Eram in trecere spre casa si se intampla sa dau peste o inmormantare de la un bloc, mai exact scara alaturata. De obicei nu sunt obisnuit cu asa ceva...adica inmormantari pe la blocuri si, in mare parte, habar n-am cum decurg. Ideea e ca nici nu ma dau in vant dupa asa ceva, mi se pare ceva teribil de trist, un spectacol neagreat. In principiu aceeasi chestie ca pe oriunde...iei decedatul cu masina si il duci la locul de inmormantare. Pana acum, toate obisnuite...(atat cat poate sa fie obisnuita o inmormantare) insa trecand pe langa respectiva masina, am observat ceva ce mi s-a parut oarecum ciudat. Masina care astepta sa fie "imbarcat" decedatul nu era una obisnuita. De ce ? Pai acest automobil era un fel de furgoneta si avea scris cu litere foarte mari pe laterale niste cuvinte destul de sugestive "TRANSPORT MARFA". Deci, stai sa inteleg...o masina de transport marfa astepta sa transporte un om...decedat, dar OM. Adica la asta suntem redusi ? Simpla marfa de folosit si de aruncat ?
marți, 7 aprilie 2009
Georges Bizet - Carmen
In postarea de azi o sa vorbesc putin despre muzica de opera foarte putin apreciata in randul tinerilor si o sa ma refer la o melodie anume. Nu stiu ce anume cautam pe Net cand dau peste o secventa interesanta dintr-un film pe a carei coloana sonora se auzea muzica de opera. Mi s-a parut foarte tare piesa, de asta am incercat cam 2 ore sa aflu cum se numeste si sa o descarc dar fara niciun rezultat. Intamplarea a facut sa am un coleg care a recunoscut melodia si am fost foarte bucuros. Este vorba despre 'Carmen'-a lui Georges Bizet(1838-1875), un compozitor francez, ajuns celebru tocmai pentru aceasta piesa care, paradoxal, la premierea sa de la Paris ( 3 martie 1875 ) nu a avut prea mare succes, fapt care l-a dezamagit profund pe compozitor. Abia dupa moartea sa, trei luni mai tarziu, piesa se va bucura de un succes imens si va rezista trecerii timpului. Desi cum am mai spus, poate, nu ma dau in vant dupa chestiile romantice, trebuie sa recunosc ca povestea transpusa in aceasta opera este destul de frumoasa si cu siguranta ca va fi apreciata de romanticii din fire :).
Despre ce este vorba aici ?
Actiunea se petrece intr-o Spanie romantica si ireala, mai exact in Sevilla, unde tanara Carmen, o vanzatoare de tigari extrem de frumoasa reuseste sa-l seduca pe caporalul Don Jose. Acesta tocmai isi daduse acordul pentru casatoria cu Micaela, cea care il iubea foarte mult dar, parca prins in vraja de farmecele lui Carmen, este dispus sa renunte la orice pentru a fi alaturi de ea. Insa Carmen renunta foarte usor la caporal in favoarea unui matador pe nume Escamillo, desi in cartile de tarot si-a prevazut propria moarte. Povestea se incheie tragic, deoarece caporalul, ranit in amorul propriu si nesuportand aceasta tradare merge la Carmen in timp ce era la spectacolul lui Escamillo si o ucide. Povestea e mult mai lunga, dar eu am incercat sa o scurtez, oricum e foarte interesanta.
Cu siguranta, autorul acestei opere nu a avut nicio problema cu etniile ( un exemplu si pentru altii ) deoarece refrenul la melodia lui e ceva de genu' "love is a gypsy child and knows no law..." ( la noi in tara se poate confirma din plin metafora, nefiind exclusa posibilitatea ca Bizet sa ne viziteze meleagurile sfinte si sa ramana cu unele experiente traumatizante :) ...poate de aici si-a luat si inspiratia )
Ce pot sa spun, e una din melodiile pentru care muzica de opera a inceput sa-mi placa foarte mult. Te calmeaza, are efect bun asupra psihicului si te ajuta sa te concentrezi mult mai usor. Da, stiu, daca cocalarii si incultii aud ca asculti muzica de opera se uita ciudat la tine dar asta e neinteresant pentru mine. Chiar anumite studii au demonstrat ca muzica simfonica are efecte benefice asupra creierului, chiar te face mai inteligent ( bine, acu nu luati de buna faza din Portocala Mecanica cu tipu' ala care era sarit de pe fix dar se relaxa pe muzica lui Beethoven ) si iti imbogateste cultura muzicala, in ultimul timp observandu-se o manelizare grava a Romaniei.
am pus aici link-ul la melodie pentru cei interesati ( varianta instrumentala ) http://www.sharemobile.ro/file.php?id=315081
Despre ce este vorba aici ?
Actiunea se petrece intr-o Spanie romantica si ireala, mai exact in Sevilla, unde tanara Carmen, o vanzatoare de tigari extrem de frumoasa reuseste sa-l seduca pe caporalul Don Jose. Acesta tocmai isi daduse acordul pentru casatoria cu Micaela, cea care il iubea foarte mult dar, parca prins in vraja de farmecele lui Carmen, este dispus sa renunte la orice pentru a fi alaturi de ea. Insa Carmen renunta foarte usor la caporal in favoarea unui matador pe nume Escamillo, desi in cartile de tarot si-a prevazut propria moarte. Povestea se incheie tragic, deoarece caporalul, ranit in amorul propriu si nesuportand aceasta tradare merge la Carmen in timp ce era la spectacolul lui Escamillo si o ucide. Povestea e mult mai lunga, dar eu am incercat sa o scurtez, oricum e foarte interesanta.
Cu siguranta, autorul acestei opere nu a avut nicio problema cu etniile ( un exemplu si pentru altii ) deoarece refrenul la melodia lui e ceva de genu' "love is a gypsy child and knows no law..." ( la noi in tara se poate confirma din plin metafora, nefiind exclusa posibilitatea ca Bizet sa ne viziteze meleagurile sfinte si sa ramana cu unele experiente traumatizante :) ...poate de aici si-a luat si inspiratia )
Ce pot sa spun, e una din melodiile pentru care muzica de opera a inceput sa-mi placa foarte mult. Te calmeaza, are efect bun asupra psihicului si te ajuta sa te concentrezi mult mai usor. Da, stiu, daca cocalarii si incultii aud ca asculti muzica de opera se uita ciudat la tine dar asta e neinteresant pentru mine. Chiar anumite studii au demonstrat ca muzica simfonica are efecte benefice asupra creierului, chiar te face mai inteligent ( bine, acu nu luati de buna faza din Portocala Mecanica cu tipu' ala care era sarit de pe fix dar se relaxa pe muzica lui Beethoven ) si iti imbogateste cultura muzicala, in ultimul timp observandu-se o manelizare grava a Romaniei.
am pus aici link-ul la melodie pentru cei interesati ( varianta instrumentala ) http://www.sharemobile.ro/file.php?id=315081
vineri, 3 aprilie 2009
carpe diem
Eram zilele astea prin tramvaiul 41 cu treburi de-ale mele si pierdut in ganduri si idei, se intampla sa-mi atraga atentia o conversatie dintre un batranel si o femeie in varsta.
''(...)
-Ma uit in jurul meu si vad numai oameni *morti*, nici unul care vrea sa traiasca.
-De ce spui asta ?
-De cand sunt eu, nu cred ca am vazut pe cineva care sa vrea sa traiasca cu adevarat. Uite, de exemplu, daca opresc o persoana pe strada si o intreb daca vrea sa traiasca, desigur ca raspunsul va fi pozitiv, insa daca o intreb si DE CE, atunci persoana ridica din umeri sau ofera raspunsuri evazive.
-Parca am fi o sacoșă de oase... (...) "
Ce pot sa spun, mi s-a parut destul de interesanta discutia dar a trebuit sa cobor la statia urmatoare, fiind presat de timp astfel incat nu am ascultat intreaga conversatie. Daca stau bine sa ma gandesc, poate ca acel batranel are dreptate.
Oare de ce vrem sa traim ? Sigur ca, la intrebarea 'vrei sa traiesti ?', numai cineva care nu e in deplinatatea tuturor facultatilor mintale va raspunde Nu. Si totusi...faptele arata ca nu prea excelam la capitolul acesta.
In ultima perioada a aparut asa-numitul trend 'emo', care vad ca prinde foarte bine si la tinerii din Romania. Personal cred ca este o mare tampenie si exista lucruri mult mai bune de facut decat sa te exprimi in modul in care o fac ei. Mai este si acea generatie care traieste doar pentru a fi in pas cu moda si apar tot felul de tunsori si accesorii despre care nu credeai ca e posibil sa devina o moda si totusi...face furori in randul tinerilor. Sigur ca aceste persoane se considera originale, nonconformiste etc dar nu-si dau seama ca sunt, de fapt, un produs al influentei mass-media si nimic mai mult ; originalitatea nu sta in aceste lucruri care te fac de-a dreptul imbecil.
Ma uit la generatia tanara contemporana cu mine si nu sunt prea increzator cu privire la viitor. Generatiile care se succed parca sunt din ce in ce mai tampite. Deja nu mai sunt valabile tipologiile care erau odata. Nu mai stii la ce sa te astepti din partea unei persoane. Criteriile dupa care clasificai pe cineva in ' tocilar ', 'rebel', virgina', 'curva' etc nu mai sunt demult valabile. Ramai uimit cand afli anumite lucruri despre o persoana pe care n-o credeai in stare de asa ceva.
De asemenea, ma dezgusta starea in care au ajuns majoritatea fetelor si cate compromisuri au ajuns sa faca pentru anumite beneficii. Nu sunt de acord intru-totul cu generatia in varsta dar in privinta faptului ca am luat-o razna grav de tot, tind sa le dau dreptate.
'Traieste clipa' a capatat foarte multe nuante, de multe ori negative. Nu de putine ori am avut ocazia sa aflu parerea pustoaicelor sau a unor baieti despre ce conceptie au despre viata : traieste clipa la maxim. Ok, de acord cu asta, dar a te droga, a sta mai mult timp beat decat treaz, a te vinde pentru cateva momente de rasfat, a recurge la automutilare pentru a scapa de o deprimare etc etc NU inseamna sa traiesti viata la maximum. Conceptiile lor despre asta sunt denaturate. Asa cum am spus intr-o postare anterioara, pastrarea unui echilibru e cel mai bun lucru posibil. Vrei sa bei? ok...nicio problema, atat timp cat o faci cu cap ;) . Iesisem zilele trecute de la munca pe la vreo 2 noaptea si am stabilit cu colegii sa inchiriem o baza sportiva artificiala si sa ne strangem toti la un fotbal. Am luat si bere ( destula :) ) a fost atmosfera foarte buna si timnpul petrecut a fost un fel de relaxare dupa o zi de munca. Desigur ca, peste 5,6 ore o parte din noi intrau la munca si erau putin impachetati :)) dar ideea e ca munca e munca, distractia e distractie atat timp cat exista echilibru.
Atunci stai si te gandesti, cum anume sa-ti traiesti viata astfel incat, mai tarziu, cand vremea tineretii a apus sa nu regreti acele momente ? As fi absurd daca as spune ca detin un raspuns unilateral acceptat. NU, dar incerc totusi sa gasesc acele aspecte care sa poata face viata mai frumoasa, in pofida tuturor lucrurilor rele care se intampla in jurul nostru. Se pare ca viata noastra devine din ce in ce mai complicata. Suntem obligati la o maturizare precoce, copilaria se rezuma doar la momente in care renuntai la micile tale bucurii pentru a-ti lua viata in maini. Eu unul sunt destul de multumit de copilaria pe care am avut-o dar nu pot spune acelasi lucru depre multi tineri a caror copilarie se rezuma doar la Counter-Strike, messenger de dimineata pana seara, plimbari in mall cate 7-8 ore s.a. Asa trece vremea si constati ca nu te-ai ales cu nimic valoros decat timp pierdut, care este ireversibil. Tind sa cred ca, poate, ar trebui sa revenim la lucrurile simple, la micile bucurii ale vietii si sa incetam sa ne complicam viata mai mult decat este. E bine din cand in cand sa mai citesti si o carte pentru ca o carte citita te ajuta sa te descurci altfel in viata, poti invata multe din experienta altora. Intre 7 ore de joc continuu la CS si o iesire la un fotbal ( sau orice altceva ) cu prietenii, zic eu ca e mult mai importanta socializarea cu amicii si prietenii. Intre 5 ore de plimbat in mall plus 7 ore de make-up in fata oglinzii si petrecerea unui timp mai mare cu familia si prietenul sau , de ce nu, sa citeasca o carte cred ca nu ar trebui sa existe dubii.
Sunt foarte multe lucruri de facut care sa-ti dea o satisfactie ca intr-adevar traiesti viata intr-un mod potrivit dar important e sa nu te iei dupa ceea ce dicteaza mass-media si, implicit, tembelizoru' pentru ca asta conduce la o tembelizare in masa. Peste tot suntem bombardati cu modele de urmat, dar ce fel de modele? Nici nu ma mai apuc sa dau exemple pentru ca toti cunosc asta. Poate ca asta e una din marile probleme care ar trebui rezolvate si anume, sa se puna accentul pe valori morale si nu spre un stil de viata laxist sau mai stiu eu cum.
Imi dau seama ca nu exista un etalon bine delimitat si poate ca asta duce la o decadere a valorilor. Acum sa nu ma intelegeti gresit, sunt receptiv la tot ce este nou dar cum am mai subliniat, toate trebuiesc facute in limite rationale si limitele de multe ori le fixam noi dupa cum ne cunoastem caracterul si personalitatea.
Toate astea fiind spuse, CARPE DIEM ....
''(...)
-Ma uit in jurul meu si vad numai oameni *morti*, nici unul care vrea sa traiasca.
-De ce spui asta ?
-De cand sunt eu, nu cred ca am vazut pe cineva care sa vrea sa traiasca cu adevarat. Uite, de exemplu, daca opresc o persoana pe strada si o intreb daca vrea sa traiasca, desigur ca raspunsul va fi pozitiv, insa daca o intreb si DE CE, atunci persoana ridica din umeri sau ofera raspunsuri evazive.
-Parca am fi o sacoșă de oase... (...) "
Ce pot sa spun, mi s-a parut destul de interesanta discutia dar a trebuit sa cobor la statia urmatoare, fiind presat de timp astfel incat nu am ascultat intreaga conversatie. Daca stau bine sa ma gandesc, poate ca acel batranel are dreptate.
Oare de ce vrem sa traim ? Sigur ca, la intrebarea 'vrei sa traiesti ?', numai cineva care nu e in deplinatatea tuturor facultatilor mintale va raspunde Nu. Si totusi...faptele arata ca nu prea excelam la capitolul acesta.
In ultima perioada a aparut asa-numitul trend 'emo', care vad ca prinde foarte bine si la tinerii din Romania. Personal cred ca este o mare tampenie si exista lucruri mult mai bune de facut decat sa te exprimi in modul in care o fac ei. Mai este si acea generatie care traieste doar pentru a fi in pas cu moda si apar tot felul de tunsori si accesorii despre care nu credeai ca e posibil sa devina o moda si totusi...face furori in randul tinerilor. Sigur ca aceste persoane se considera originale, nonconformiste etc dar nu-si dau seama ca sunt, de fapt, un produs al influentei mass-media si nimic mai mult ; originalitatea nu sta in aceste lucruri care te fac de-a dreptul imbecil.
Ma uit la generatia tanara contemporana cu mine si nu sunt prea increzator cu privire la viitor. Generatiile care se succed parca sunt din ce in ce mai tampite. Deja nu mai sunt valabile tipologiile care erau odata. Nu mai stii la ce sa te astepti din partea unei persoane. Criteriile dupa care clasificai pe cineva in ' tocilar ', 'rebel', virgina', 'curva' etc nu mai sunt demult valabile. Ramai uimit cand afli anumite lucruri despre o persoana pe care n-o credeai in stare de asa ceva.
De asemenea, ma dezgusta starea in care au ajuns majoritatea fetelor si cate compromisuri au ajuns sa faca pentru anumite beneficii. Nu sunt de acord intru-totul cu generatia in varsta dar in privinta faptului ca am luat-o razna grav de tot, tind sa le dau dreptate.
'Traieste clipa' a capatat foarte multe nuante, de multe ori negative. Nu de putine ori am avut ocazia sa aflu parerea pustoaicelor sau a unor baieti despre ce conceptie au despre viata : traieste clipa la maxim. Ok, de acord cu asta, dar a te droga, a sta mai mult timp beat decat treaz, a te vinde pentru cateva momente de rasfat, a recurge la automutilare pentru a scapa de o deprimare etc etc NU inseamna sa traiesti viata la maximum. Conceptiile lor despre asta sunt denaturate. Asa cum am spus intr-o postare anterioara, pastrarea unui echilibru e cel mai bun lucru posibil. Vrei sa bei? ok...nicio problema, atat timp cat o faci cu cap ;) . Iesisem zilele trecute de la munca pe la vreo 2 noaptea si am stabilit cu colegii sa inchiriem o baza sportiva artificiala si sa ne strangem toti la un fotbal. Am luat si bere ( destula :) ) a fost atmosfera foarte buna si timnpul petrecut a fost un fel de relaxare dupa o zi de munca. Desigur ca, peste 5,6 ore o parte din noi intrau la munca si erau putin impachetati :)) dar ideea e ca munca e munca, distractia e distractie atat timp cat exista echilibru.
Atunci stai si te gandesti, cum anume sa-ti traiesti viata astfel incat, mai tarziu, cand vremea tineretii a apus sa nu regreti acele momente ? As fi absurd daca as spune ca detin un raspuns unilateral acceptat. NU, dar incerc totusi sa gasesc acele aspecte care sa poata face viata mai frumoasa, in pofida tuturor lucrurilor rele care se intampla in jurul nostru. Se pare ca viata noastra devine din ce in ce mai complicata. Suntem obligati la o maturizare precoce, copilaria se rezuma doar la momente in care renuntai la micile tale bucurii pentru a-ti lua viata in maini. Eu unul sunt destul de multumit de copilaria pe care am avut-o dar nu pot spune acelasi lucru depre multi tineri a caror copilarie se rezuma doar la Counter-Strike, messenger de dimineata pana seara, plimbari in mall cate 7-8 ore s.a. Asa trece vremea si constati ca nu te-ai ales cu nimic valoros decat timp pierdut, care este ireversibil. Tind sa cred ca, poate, ar trebui sa revenim la lucrurile simple, la micile bucurii ale vietii si sa incetam sa ne complicam viata mai mult decat este. E bine din cand in cand sa mai citesti si o carte pentru ca o carte citita te ajuta sa te descurci altfel in viata, poti invata multe din experienta altora. Intre 7 ore de joc continuu la CS si o iesire la un fotbal ( sau orice altceva ) cu prietenii, zic eu ca e mult mai importanta socializarea cu amicii si prietenii. Intre 5 ore de plimbat in mall plus 7 ore de make-up in fata oglinzii si petrecerea unui timp mai mare cu familia si prietenul sau , de ce nu, sa citeasca o carte cred ca nu ar trebui sa existe dubii.
Sunt foarte multe lucruri de facut care sa-ti dea o satisfactie ca intr-adevar traiesti viata intr-un mod potrivit dar important e sa nu te iei dupa ceea ce dicteaza mass-media si, implicit, tembelizoru' pentru ca asta conduce la o tembelizare in masa. Peste tot suntem bombardati cu modele de urmat, dar ce fel de modele? Nici nu ma mai apuc sa dau exemple pentru ca toti cunosc asta. Poate ca asta e una din marile probleme care ar trebui rezolvate si anume, sa se puna accentul pe valori morale si nu spre un stil de viata laxist sau mai stiu eu cum.
Imi dau seama ca nu exista un etalon bine delimitat si poate ca asta duce la o decadere a valorilor. Acum sa nu ma intelegeti gresit, sunt receptiv la tot ce este nou dar cum am mai subliniat, toate trebuiesc facute in limite rationale si limitele de multe ori le fixam noi dupa cum ne cunoastem caracterul si personalitatea.
Toate astea fiind spuse, CARPE DIEM ....
miercuri, 4 martie 2009
DAMA CU CAMELII...
"-Ai fost bolnava 2 luni si in timpul acestor 2 luni am venit in fiecare zi sa aflu vesti despre tine
-E adevarat, dar de ce nu urcai?
-Cine simte vreo jena fata de o femeie ca mine?
-Ai intotdeauna o jena fata de o femeie, asta e parerea mea
-Asadar, m-ai ingriji?
-Da
-Ai sta toata ziua langa mine?
-Da
-Chiar si noapte de noapte?
-Atata timp cat nu te-as plictisi
-Si cum ai numi acest lucru?
-Devotament
-Si de unde vine acest devotament?
-Dintr-o simpatie irezistibila pe care o am pentru tine
-Prin urmare, esti indragostit de mine? Spunemi-o acum, e mult mai simplu
-Se poate, dar daca tot trebuie sa ti-o spun intr-o zi, acea zi nu va fi astazi
(...)
N-am inchis ochii toata noaptea. Nu ma mai recunosteam. Eram aproape nebun. (...) Nu-mi aduc aminte ca viata sa mi se fi parut vreodata atat de frumoasa si de implinita. Eram multumit si ma simteam capabil de cele mai bune fapte.
(...)
-Deci ma iubesti un pic?
-Nu stiu cum se face, dar mi se pare ca da
(...)
Si atunci te-am intalnit pe tine, tanar, inflacarat, fericit, si am incercat sa fac din tine barbatul pe care-l invocasem in toiul zgomotoasei mele singuratati. Ceea ce iubeam in tine nu era barbatul care erai, ci cel care trebuia sa fie.
(...)
Aveam langa mine o femeie tanara, frumoasa, pe care o iubeam si de care eram iubit...trecutul nu mai avea nicio infatisare, viitorul nu mai avea nori.
(...)
-NU, relua ea, nu-l voi parasi si nu ma voi ascunde ca sa traiesc cu el. E poate o nebunie, dar, ce vrei, il iubesc !
(...)
-Petreceam zile intregi impreuna, respiram unul langa altul acea viata adevarata pe care nici ea nici eu nu o intelesesem pana atunci.
(...)
-Dragostea noastra nu e una obisnuita, dragul meu! Tu ma iubesti ca si cum n-as fi apartinut nimanui, niciodata, iar eu tremur la gandul ca mai tarziu, caindu-te pentru dragostea ta, sa nu ma silesti sa ma arunc din nou in viata din mijlocul careia m-ai luat. Spune-mi deci ca nu ma vei parasi niciodata.
-Ti-o jur!
(...)
Daca trasnetul ar fi cazut la picioarele mele, si tot n-as fi mai inspaimantat decat am fost citind-o. LA ORA CAND VEI CITI ACEASTA SCRISOARE, EU VOI FI DEJA AMANTA ALTUI BARBAT. TOTUL S-A SFARSIT, DECI, INTRE NOI ! Cand am citit ultimele cuvinte, am crezut ca-mi voi pierde mintile. Parca mi se lasase un nor peste ochi, iar sangele imi zvacnea cu putere in tample. Nu eram indeajuns de puternic sa suport de unul singur lovitura pe care mi-o dadea ea "
Inchei aici cu aceste citate din ultima carte pe care am citit-o si care m-a impresionat destul de mult incat sa scriu un articol pe marginea ei. Cartea se intituleaza "Dama cu Camelii - Alexandre Dumas fiul ". Auzisem de mult de ea dar abia acum am avut ocazia sa o citesc si o recomand cu placere. Nu sunt genul care sa se omoare dupa lecturi siropoase insa citind aceasta carte m-a facut sa ma gandesc la iluzia infiriparii unei relatii, plecand de la sentimente puternice si sfarsind cu regrete amare. Se leaga foarte usor relatii stranse dar la fel de usor se si destrama, cauzele fiind multiple. Toate relatiile sunt frumoase la inceput dar, nu se stie cum, pe parcurs se intampla ceva care ruineaza totul. Si ce m-a frapat aici este acea scrisoare de despartire, care mi s-a parut cel mai groaznic fel de a te desparte de cineva. Sunt sigur ca oricine a fost in situatia in care a pus capat unei relatii sau celalalt partener a facut acest lucru. In ambele cazuri, cineva tot a avut de suferit. In zilele noastre, au aparut metode mult mai moderne de a face acest lucru : telefonul, implicit sms-ul, e-mailul, etc. Consider ca cine apeleaza la aceste metode, altele decat cele care implica contactul vizual sunt dovezi de lasitate. Trebuie sa fii realist, atat sa accepti o despartire cat si sa-i pui capat atunci cand este cazul, dar cu demnitate.
Dar acestea fiind spuse, se ridica intrebarea : daca mai toate relatiile sunt sortite esecului, ce rost mai au ?
Discutam cu un prieten pe marginea relatiilor, daca e bine sa te implici intr-o relatie serioasa stiind ca acest lucru te poate schimba total si te poate face un "papa-lapte". Oare daca tu esti fericit acolo in naivitatea ta este un lucru bun ? Daca ceilalti iti confirma faptul ca ti-ai schimbat personalitatea si ai devenit un om banal chiar daca tu esti acaparat total in sentimentele tale si esti...acolo in starea ta fericit, mai conteaza acest lucru pentru tine ?
De curand am vazut o stire la TV care spunea ca unii cercetatori au descoperit ca in momentul in care cineva se indragosteste, functiile in creier responsabile cu ratiunea incep sa dispara...de aici si expresia : dragostea e oarba :) E mai buna o fericire de scurta durata decat una absenta ? Poate ca da, poate ca nu. Un paradox des intalnit si poate una din cauzele care contribuie la destramarea unei relatii e atunci cand apare schimbarea de caracter. Atunci cand ai sentimente pentru cineva, il/o placi exact asa cum este si nimic mai mult. Totusi, cum intr-o relatie se spune ca cineva daruieste mai mult acel cineva se schimba tot in dorinta de ai fi pe plac celuilalt. Dar asta e un lucru gresit, pentru ca tocmai aceste schimbari afecteaza relatia. Cred ca va sunt bine cunoscute frazele " -A, te-ai schimbat, incepi sa ma plictisesti, nu mai esti persoana care erai la inceput...Credeam ca esti diferit/a dar se pare ca m-am inselat, esti la fel ca ceilalti/e...Nu ma mai atragi cu nimic, ai devenit neinteresant/a etc .
Daca e sa se caute, motive de despartire se gasesc mereu dar niciodata unele bine intemeiate, mai ales cand vin de la cei tineri. Sunt unele care ma amuza foarte mult, ceva gen : " Sa stii ca iti fac un bine, si tocmai pentru ca tin la tine vreau sa punem capat relatiei" ( deci te iubesc atat de mult incat te dau dracu cu tot ! mai pe romaneste :) si sa nu te superi :))) ). Sau faza cu "am nevoie de o perioada de liniste ca sa pot sa-mi pun gandurile in ordine". ( pe dracu, toata lumea stie ca asta inseamna despartire :) sau ar trebui sa stie)
Cred ca, la urma urmei, totul tine de cat de realist si matur esti. Nimic nu dureaza etern, prin urmare nu e un capat de lume daca se distruge o relatie. Important e ce iei tu din acea relatie, si modul in care o sa te ajute sa evoluezi. Noica isi incuraja discipolii sa vada tot timpul binele in toate. El facea referire la rationamentul sau despre bine...la fatalismul binelui si are dreptate daca stam sa ne gandim bine. In orice lucru rau care se intampla, daca te concentrezi pe partile bune...sigur vei trece mai usor peste orice si vei invata sa apreciezi ceea ce ai.
Si totusi nici singuratatea nu este buna, daca persista. Poti sa ajungi sa ai tot ce iti doresc ochii, dar ce folos daca nu ai cu cine sa imparti toate aceste bucurii ?
Si spunand aceasta, apar tot felul de paradoxuri dar pana la urma cred ca, daca ai obtine maximul (atat cat , uman, este posibil ) din orice tot ai fi mult mai castigat decat daca te-ai lasa prada deprimarii.
Atata timp cat esti realist si traiesti la maxima intensitate ( dar totul in limitele decente ) poti sa spui ca esti un invingator/re.
Si o sa inchei articolul tot cu o despartire, ca un paradox :) dar una din cele mai frumoase despartiri :
" Draga mea, nu sunt nici destul de bogat ca sa te iubesc asa cum asa dori, nici destul de sarac ca sa fiu iubit asa cum ai dori tu. Sa uitam deci amandoi - tu un nume care iti este aproape indiferent - iar eu o fericire care imi devine imposibila. E inutil sa-ti spun cat sunt de trist, pentru ca tu stii bine cat de mult tin la tine. Adio, deci ! Ai prea mult suflet ca sa nu intelegi cauza scrisorii mele si prea multa inteligenta ca sa nu ma ierti. Mii de amintiri ! "
-E adevarat, dar de ce nu urcai?
-Cine simte vreo jena fata de o femeie ca mine?
-Ai intotdeauna o jena fata de o femeie, asta e parerea mea
-Asadar, m-ai ingriji?
-Da
-Ai sta toata ziua langa mine?
-Da
-Chiar si noapte de noapte?
-Atata timp cat nu te-as plictisi
-Si cum ai numi acest lucru?
-Devotament
-Si de unde vine acest devotament?
-Dintr-o simpatie irezistibila pe care o am pentru tine
-Prin urmare, esti indragostit de mine? Spunemi-o acum, e mult mai simplu
-Se poate, dar daca tot trebuie sa ti-o spun intr-o zi, acea zi nu va fi astazi
(...)
N-am inchis ochii toata noaptea. Nu ma mai recunosteam. Eram aproape nebun. (...) Nu-mi aduc aminte ca viata sa mi se fi parut vreodata atat de frumoasa si de implinita. Eram multumit si ma simteam capabil de cele mai bune fapte.
(...)
-Deci ma iubesti un pic?
-Nu stiu cum se face, dar mi se pare ca da
(...)
Si atunci te-am intalnit pe tine, tanar, inflacarat, fericit, si am incercat sa fac din tine barbatul pe care-l invocasem in toiul zgomotoasei mele singuratati. Ceea ce iubeam in tine nu era barbatul care erai, ci cel care trebuia sa fie.
(...)
Aveam langa mine o femeie tanara, frumoasa, pe care o iubeam si de care eram iubit...trecutul nu mai avea nicio infatisare, viitorul nu mai avea nori.
(...)
-NU, relua ea, nu-l voi parasi si nu ma voi ascunde ca sa traiesc cu el. E poate o nebunie, dar, ce vrei, il iubesc !
(...)
-Petreceam zile intregi impreuna, respiram unul langa altul acea viata adevarata pe care nici ea nici eu nu o intelesesem pana atunci.
(...)
-Dragostea noastra nu e una obisnuita, dragul meu! Tu ma iubesti ca si cum n-as fi apartinut nimanui, niciodata, iar eu tremur la gandul ca mai tarziu, caindu-te pentru dragostea ta, sa nu ma silesti sa ma arunc din nou in viata din mijlocul careia m-ai luat. Spune-mi deci ca nu ma vei parasi niciodata.
-Ti-o jur!
(...)
Daca trasnetul ar fi cazut la picioarele mele, si tot n-as fi mai inspaimantat decat am fost citind-o. LA ORA CAND VEI CITI ACEASTA SCRISOARE, EU VOI FI DEJA AMANTA ALTUI BARBAT. TOTUL S-A SFARSIT, DECI, INTRE NOI ! Cand am citit ultimele cuvinte, am crezut ca-mi voi pierde mintile. Parca mi se lasase un nor peste ochi, iar sangele imi zvacnea cu putere in tample. Nu eram indeajuns de puternic sa suport de unul singur lovitura pe care mi-o dadea ea "
Inchei aici cu aceste citate din ultima carte pe care am citit-o si care m-a impresionat destul de mult incat sa scriu un articol pe marginea ei. Cartea se intituleaza "Dama cu Camelii - Alexandre Dumas fiul ". Auzisem de mult de ea dar abia acum am avut ocazia sa o citesc si o recomand cu placere. Nu sunt genul care sa se omoare dupa lecturi siropoase insa citind aceasta carte m-a facut sa ma gandesc la iluzia infiriparii unei relatii, plecand de la sentimente puternice si sfarsind cu regrete amare. Se leaga foarte usor relatii stranse dar la fel de usor se si destrama, cauzele fiind multiple. Toate relatiile sunt frumoase la inceput dar, nu se stie cum, pe parcurs se intampla ceva care ruineaza totul. Si ce m-a frapat aici este acea scrisoare de despartire, care mi s-a parut cel mai groaznic fel de a te desparte de cineva. Sunt sigur ca oricine a fost in situatia in care a pus capat unei relatii sau celalalt partener a facut acest lucru. In ambele cazuri, cineva tot a avut de suferit. In zilele noastre, au aparut metode mult mai moderne de a face acest lucru : telefonul, implicit sms-ul, e-mailul, etc. Consider ca cine apeleaza la aceste metode, altele decat cele care implica contactul vizual sunt dovezi de lasitate. Trebuie sa fii realist, atat sa accepti o despartire cat si sa-i pui capat atunci cand este cazul, dar cu demnitate.
Dar acestea fiind spuse, se ridica intrebarea : daca mai toate relatiile sunt sortite esecului, ce rost mai au ?
Discutam cu un prieten pe marginea relatiilor, daca e bine sa te implici intr-o relatie serioasa stiind ca acest lucru te poate schimba total si te poate face un "papa-lapte". Oare daca tu esti fericit acolo in naivitatea ta este un lucru bun ? Daca ceilalti iti confirma faptul ca ti-ai schimbat personalitatea si ai devenit un om banal chiar daca tu esti acaparat total in sentimentele tale si esti...acolo in starea ta fericit, mai conteaza acest lucru pentru tine ?
De curand am vazut o stire la TV care spunea ca unii cercetatori au descoperit ca in momentul in care cineva se indragosteste, functiile in creier responsabile cu ratiunea incep sa dispara...de aici si expresia : dragostea e oarba :) E mai buna o fericire de scurta durata decat una absenta ? Poate ca da, poate ca nu. Un paradox des intalnit si poate una din cauzele care contribuie la destramarea unei relatii e atunci cand apare schimbarea de caracter. Atunci cand ai sentimente pentru cineva, il/o placi exact asa cum este si nimic mai mult. Totusi, cum intr-o relatie se spune ca cineva daruieste mai mult acel cineva se schimba tot in dorinta de ai fi pe plac celuilalt. Dar asta e un lucru gresit, pentru ca tocmai aceste schimbari afecteaza relatia. Cred ca va sunt bine cunoscute frazele " -A, te-ai schimbat, incepi sa ma plictisesti, nu mai esti persoana care erai la inceput...Credeam ca esti diferit/a dar se pare ca m-am inselat, esti la fel ca ceilalti/e...Nu ma mai atragi cu nimic, ai devenit neinteresant/a etc .
Daca e sa se caute, motive de despartire se gasesc mereu dar niciodata unele bine intemeiate, mai ales cand vin de la cei tineri. Sunt unele care ma amuza foarte mult, ceva gen : " Sa stii ca iti fac un bine, si tocmai pentru ca tin la tine vreau sa punem capat relatiei" ( deci te iubesc atat de mult incat te dau dracu cu tot ! mai pe romaneste :) si sa nu te superi :))) ). Sau faza cu "am nevoie de o perioada de liniste ca sa pot sa-mi pun gandurile in ordine". ( pe dracu, toata lumea stie ca asta inseamna despartire :) sau ar trebui sa stie)
Cred ca, la urma urmei, totul tine de cat de realist si matur esti. Nimic nu dureaza etern, prin urmare nu e un capat de lume daca se distruge o relatie. Important e ce iei tu din acea relatie, si modul in care o sa te ajute sa evoluezi. Noica isi incuraja discipolii sa vada tot timpul binele in toate. El facea referire la rationamentul sau despre bine...la fatalismul binelui si are dreptate daca stam sa ne gandim bine. In orice lucru rau care se intampla, daca te concentrezi pe partile bune...sigur vei trece mai usor peste orice si vei invata sa apreciezi ceea ce ai.
Si totusi nici singuratatea nu este buna, daca persista. Poti sa ajungi sa ai tot ce iti doresc ochii, dar ce folos daca nu ai cu cine sa imparti toate aceste bucurii ?
Si spunand aceasta, apar tot felul de paradoxuri dar pana la urma cred ca, daca ai obtine maximul (atat cat , uman, este posibil ) din orice tot ai fi mult mai castigat decat daca te-ai lasa prada deprimarii.
Atata timp cat esti realist si traiesti la maxima intensitate ( dar totul in limitele decente ) poti sa spui ca esti un invingator/re.
Si o sa inchei articolul tot cu o despartire, ca un paradox :) dar una din cele mai frumoase despartiri :
" Draga mea, nu sunt nici destul de bogat ca sa te iubesc asa cum asa dori, nici destul de sarac ca sa fiu iubit asa cum ai dori tu. Sa uitam deci amandoi - tu un nume care iti este aproape indiferent - iar eu o fericire care imi devine imposibila. E inutil sa-ti spun cat sunt de trist, pentru ca tu stii bine cat de mult tin la tine. Adio, deci ! Ai prea mult suflet ca sa nu intelegi cauza scrisorii mele si prea multa inteligenta ca sa nu ma ierti. Mii de amintiri ! "
joi, 19 februarie 2009
metamorfoze !
Cat de usor este sa te schimbi si sa-ti pierzi idealurile ! Sa luam urmatorul exemplu, un caz ipotetic : Incepi sa rationezi, ai vreo 13-14 ani, esti plin de idei, avantul tineretii isi spune cuvantul...te simti in stare sa faci orice, te crezi invincibil. Incep primele contacte cu sexul opus, se leaga noi prietenii, apar idilele amoroase care sunt de scurta durata, toate facand parte din dezvoltarea ta ulterioara ca individ. Termini liceul si esti pus in fata unei prime mari alegeri din viata : ce anume vei face in continuare...ce meserie vei urma...ce cariera vei alege si esti tot timpul framantat de aceste ganduri pana ce la un moment dat te decizi...alegi o instruire superioara ( ca majoritatea tinerilor ce termina liceul ). Trebuie de asemenea ales si locul in care vei urma facultatea si cei mai multi cad de acord ca cel mai potrivit oras este Bucuresti, fiind de asemenea si cel mai mare centru universitar din tara. Bun...inarmat cu toate cele necesare si plin de idei inovatoare ( cel putin in mintea ta, convins ca vei schimba lumea ) , te indrepti catre acest oras care pare invaluit de un mister aparte ( si de fapt e cel mai nenorocit oras...dar asta nu ai de unde sa stii decat daca esti de aici sau te muti in orasul acesta ). Trece o perioada considerabila de timp si ajungi sa constati ca nimic nu e nou fata de ce stiai si in prima faza ai parte de o dezamagire. Ajungi sa crezi ca, poate asa e mersul firesc al lucrurilor...si , incet incet esti asimilat in tiparul obisnuit al lumii...implicit orasul respectiv. Iti gasesti un loc de munca, observand ca traiul este tot mai dificil intr-un oras mare si ajungi sa devii doar o simpla "rotita" din marele angrenaj al orasului. Devii un om banal si totul se pierde, toata originalitatea ta, tot nonconformismul tau si idealurile ti se pierd...Devii omul de care ai fugit tot timpul, pe care nu ti l-ai dorit sa il vezi in fiecare dimineata in oglinda. Oare se poate contracara asa ceva?
Un unchi de-al meu imi poveste ceva care m-a pus pe ganduri : are un prieten care plecase din tara in urma cu 2 ani si a ajuns sa se plimbe prin Spania, Italia, Franta etc. pana a ajuns la locul in care trebuia sa munceasca. Vorbind la telefon cu el, unchiul meu l-a intrebat cum i se pare calatoria in afara tarii ( el fiind una din acele multe persoane care nu au parasit niciodata tara noastra ) si primeste un raspuns interesant. Cat timp a calatorit a fost foarte frumos...a vazut multe lucruri, a vizitat multe atractii turistice...pe scurt a fost ceva magic...DAR...cand a ajuns la destinatie a avut un sentiment mare de dezamagire, ca totul s-a terminat si incepe un stil de viata anost in care toate zilele pareau la fel.
Am stat putin si m-am gandit...oare nu asa se intampla si in viata ? ...
Totul e frumos, magic chiar, dar atat timp cat esti in "calatorie"...cand ai ajuns la "destinatie" descoperi ca totul duce la dezamagire si incepi sa te agati de alte lucruri care pot sa te faca sa retraiesti acele sentimente. Cauti sa dai alt sens vietii tale...dar de multe ori nu unul potrivit. Nu este ciudat ca ne plictisim atat de repede cam de orice ? de prietenul/a care a devenit plictisitor/re si nu ne mai "misca" cu nimic...de telefonul pe care ni l-am dorit atat de mult incat simteam ca lipseste o parte din noi daca nu-l avem cu rezultatul ca, in cateva luni a devenit doar un obiect neinsemnat si "aruncat in spate in marea gramada a lucrurilor care si-au pierdut importanta in ochii nostri". Oare nu exista ceva care atunci cand e gasit sa ne ofere o satisfactie permanenta, fara sa fie nevoie de o noua inlocuire ? Probabil ca cel mai bun lucru pe care il putem face este sa ne fixam scopuri de neatins...pentru a fi tot timpul intr-o "calatorie" pentru implinirea acelui scop. Nu ne nastem cu un scop, dupa cum spunea Noica : "Ce bine ca viata nu are un scop, asa pot sa-i dau eu unul ".
Un unchi de-al meu imi poveste ceva care m-a pus pe ganduri : are un prieten care plecase din tara in urma cu 2 ani si a ajuns sa se plimbe prin Spania, Italia, Franta etc. pana a ajuns la locul in care trebuia sa munceasca. Vorbind la telefon cu el, unchiul meu l-a intrebat cum i se pare calatoria in afara tarii ( el fiind una din acele multe persoane care nu au parasit niciodata tara noastra ) si primeste un raspuns interesant. Cat timp a calatorit a fost foarte frumos...a vazut multe lucruri, a vizitat multe atractii turistice...pe scurt a fost ceva magic...DAR...cand a ajuns la destinatie a avut un sentiment mare de dezamagire, ca totul s-a terminat si incepe un stil de viata anost in care toate zilele pareau la fel.
Am stat putin si m-am gandit...oare nu asa se intampla si in viata ? ...
Totul e frumos, magic chiar, dar atat timp cat esti in "calatorie"...cand ai ajuns la "destinatie" descoperi ca totul duce la dezamagire si incepi sa te agati de alte lucruri care pot sa te faca sa retraiesti acele sentimente. Cauti sa dai alt sens vietii tale...dar de multe ori nu unul potrivit. Nu este ciudat ca ne plictisim atat de repede cam de orice ? de prietenul/a care a devenit plictisitor/re si nu ne mai "misca" cu nimic...de telefonul pe care ni l-am dorit atat de mult incat simteam ca lipseste o parte din noi daca nu-l avem cu rezultatul ca, in cateva luni a devenit doar un obiect neinsemnat si "aruncat in spate in marea gramada a lucrurilor care si-au pierdut importanta in ochii nostri". Oare nu exista ceva care atunci cand e gasit sa ne ofere o satisfactie permanenta, fara sa fie nevoie de o noua inlocuire ? Probabil ca cel mai bun lucru pe care il putem face este sa ne fixam scopuri de neatins...pentru a fi tot timpul intr-o "calatorie" pentru implinirea acelui scop. Nu ne nastem cu un scop, dupa cum spunea Noica : "Ce bine ca viata nu are un scop, asa pot sa-i dau eu unul ".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
