Georges Bizet - Carmen

In postarea de azi o sa vorbesc putin despre muzica de opera foarte putin apreciata in randul tinerilor si o sa ma refer la o melodie anume. Nu stiu ce anume cautam pe Net cand dau peste o secventa interesanta dintr-un film pe a carei coloana sonora se auzea muzica de opera. Mi s-a parut foarte tare piesa, de asta am incercat cam 2 ore sa aflu cum se numeste si sa o descarc dar fara niciun rezultat. Intamplarea a facut sa am un coleg care a recunoscut melodia si am fost foarte bucuros. Este vorba despre 'Carmen'-a lui Georges Bizet(1838-1875), un compozitor francez, ajuns celebru tocmai pentru aceasta piesa care, paradoxal, la premierea sa de la Paris ( 3 martie 1875 ) nu a avut prea mare succes, fapt care l-a dezamagit profund pe compozitor. Abia dupa moartea sa, trei luni mai tarziu, piesa se va bucura de un succes imens si va rezista trecerii timpului. Desi cum am mai spus, poate, nu ma dau in vant dupa chestiile romantice, trebuie sa recunosc ca povestea transpusa in aceasta opera este destul de frumoasa si cu siguranta ca va fi apreciata de romanticii din fire :).
Despre ce este vorba aici ?
Actiunea se petrece intr-o Spanie romantica si ireala, mai exact in Sevilla, unde tanara Carmen, o vanzatoare de tigari extrem de frumoasa reuseste sa-l seduca pe caporalul Don Jose. Acesta tocmai isi daduse acordul pentru casatoria cu Micaela, cea care il iubea foarte mult dar, parca prins in vraja de farmecele lui Carmen, este dispus sa renunte la orice pentru a fi alaturi de ea. Insa Carmen renunta foarte usor la caporal in favoarea unui matador pe nume Escamillo, desi in cartile de tarot si-a prevazut propria moarte. Povestea se incheie tragic, deoarece caporalul, ranit in amorul propriu si nesuportand aceasta tradare merge la Carmen in timp ce era la spectacolul lui Escamillo si o ucide. Povestea e mult mai lunga, dar eu am incercat sa o scurtez, oricum e foarte interesanta.
Cu siguranta, autorul acestei opere nu a avut nicio problema cu etniile ( un exemplu si pentru altii ) deoarece refrenul la melodia lui e ceva de genu' "love is a gypsy child and knows no law..." ( la noi in tara se poate confirma din plin metafora, nefiind exclusa posibilitatea ca Bizet sa ne viziteze meleagurile sfinte si sa ramana cu unele experiente traumatizante :) ...poate de aici si-a luat si inspiratia )
Ce pot sa spun, e una din melodiile pentru care muzica de opera a inceput sa-mi placa foarte mult. Te calmeaza, are efect bun asupra psihicului si te ajuta sa te concentrezi mult mai usor. Da, stiu, daca cocalarii si incultii aud ca asculti muzica de opera se uita ciudat la tine dar asta e neinteresant pentru mine. Chiar anumite studii au demonstrat ca muzica simfonica are efecte benefice asupra creierului, chiar te face mai inteligent ( bine, acu nu luati de buna faza din Portocala Mecanica cu tipu' ala care era sarit de pe fix dar se relaxa pe muzica lui Beethoven ) si iti imbogateste cultura muzicala, in ultimul timp observandu-se o manelizare grava a Romaniei.

am pus aici link-ul la melodie pentru cei interesati ( varianta instrumentala ) http://www.sharemobile.ro/file.php?id=315081

carpe diem

Eram zilele astea prin tramvaiul 41 cu treburi de-ale mele si pierdut in ganduri si idei, se intampla sa-mi atraga atentia o conversatie dintre un batranel si o femeie in varsta.

''(...)
-Ma uit in jurul meu si vad numai oameni *morti*, nici unul care vrea sa traiasca.
-De ce spui asta ?
-De cand sunt eu, nu cred ca am vazut pe cineva care sa vrea sa traiasca cu adevarat. Uite, de exemplu, daca opresc o persoana pe strada si o intreb daca vrea sa traiasca, desigur ca raspunsul va fi pozitiv, insa daca o intreb si DE CE, atunci persoana ridica din umeri sau ofera raspunsuri evazive.
-Parca am fi o sacoșă de oase... (...) "

Ce pot sa spun, mi s-a parut destul de interesanta discutia dar a trebuit sa cobor la statia urmatoare, fiind presat de timp astfel incat nu am ascultat intreaga conversatie. Daca stau bine sa ma gandesc, poate ca acel batranel are dreptate.
Oare de ce vrem sa traim ? Sigur ca, la intrebarea 'vrei sa traiesti ?', numai cineva care nu e in deplinatatea tuturor facultatilor mintale va raspunde Nu. Si totusi...faptele arata ca nu prea excelam la capitolul acesta.
In ultima perioada a aparut asa-numitul trend 'emo', care vad ca prinde foarte bine si la tinerii din Romania. Personal cred ca este o mare tampenie si exista lucruri mult mai bune de facut decat sa te exprimi in modul in care o fac ei. Mai este si acea generatie care traieste doar pentru a fi in pas cu moda si apar tot felul de tunsori si accesorii despre care nu credeai ca e posibil sa devina o moda si totusi...face furori in randul tinerilor. Sigur ca aceste persoane se considera originale, nonconformiste etc dar nu-si dau seama ca sunt, de fapt, un produs al influentei mass-media si nimic mai mult ; originalitatea nu sta in aceste lucruri care te fac de-a dreptul imbecil.
Ma uit la generatia tanara contemporana cu mine si nu sunt prea increzator cu privire la viitor. Generatiile care se succed parca sunt din ce in ce mai tampite. Deja nu mai sunt valabile tipologiile care erau odata. Nu mai stii la ce sa te astepti din partea unei persoane. Criteriile dupa care clasificai pe cineva in ' tocilar ', 'rebel', virgina', 'curva' etc nu mai sunt demult valabile. Ramai uimit cand afli anumite lucruri despre o persoana pe care n-o credeai in stare de asa ceva.
De asemenea, ma dezgusta starea in care au ajuns majoritatea fetelor si cate compromisuri au ajuns sa faca pentru anumite beneficii. Nu sunt de acord intru-totul cu generatia in varsta dar in privinta faptului ca am luat-o razna grav de tot, tind sa le dau dreptate.
'Traieste clipa' a capatat foarte multe nuante, de multe ori negative. Nu de putine ori am avut ocazia sa aflu parerea pustoaicelor sau a unor baieti despre ce conceptie au despre viata : traieste clipa la maxim. Ok, de acord cu asta, dar a te droga, a sta mai mult timp beat decat treaz, a te vinde pentru cateva momente de rasfat, a recurge la automutilare pentru a scapa de o deprimare etc etc NU inseamna sa traiesti viata la maximum. Conceptiile lor despre asta sunt denaturate. Asa cum am spus intr-o postare anterioara, pastrarea unui echilibru e cel mai bun lucru posibil. Vrei sa bei? ok...nicio problema, atat timp cat o faci cu cap ;) . Iesisem zilele trecute de la munca pe la vreo 2 noaptea si am stabilit cu colegii sa inchiriem o baza sportiva artificiala si sa ne strangem toti la un fotbal. Am luat si bere ( destula :) ) a fost atmosfera foarte buna si timnpul petrecut a fost un fel de relaxare dupa o zi de munca. Desigur ca, peste 5,6 ore o parte din noi intrau la munca si erau putin impachetati :)) dar ideea e ca munca e munca, distractia e distractie atat timp cat exista echilibru.
Atunci stai si te gandesti, cum anume sa-ti traiesti viata astfel incat, mai tarziu, cand vremea tineretii a apus sa nu regreti acele momente ? As fi absurd daca as spune ca detin un raspuns unilateral acceptat. NU, dar incerc totusi sa gasesc acele aspecte care sa poata face viata mai frumoasa, in pofida tuturor lucrurilor rele care se intampla in jurul nostru. Se pare ca viata noastra devine din ce in ce mai complicata. Suntem obligati la o maturizare precoce, copilaria se rezuma doar la momente in care renuntai la micile tale bucurii pentru a-ti lua viata in maini. Eu unul sunt destul de multumit de copilaria pe care am avut-o dar nu pot spune acelasi lucru depre multi tineri a caror copilarie se rezuma doar la Counter-Strike, messenger de dimineata pana seara, plimbari in mall cate 7-8 ore s.a. Asa trece vremea si constati ca nu te-ai ales cu nimic valoros decat timp pierdut, care este ireversibil. Tind sa cred ca, poate, ar trebui sa revenim la lucrurile simple, la micile bucurii ale vietii si sa incetam sa ne complicam viata mai mult decat este. E bine din cand in cand sa mai citesti si o carte pentru ca o carte citita te ajuta sa te descurci altfel in viata, poti invata multe din experienta altora. Intre 7 ore de joc continuu la CS si o iesire la un fotbal ( sau orice altceva ) cu prietenii, zic eu ca e mult mai importanta socializarea cu amicii si prietenii. Intre 5 ore de plimbat in mall plus 7 ore de make-up in fata oglinzii si petrecerea unui timp mai mare cu familia si prietenul sau , de ce nu, sa citeasca o carte cred ca nu ar trebui sa existe dubii.
Sunt foarte multe lucruri de facut care sa-ti dea o satisfactie ca intr-adevar traiesti viata intr-un mod potrivit dar important e sa nu te iei dupa ceea ce dicteaza mass-media si, implicit, tembelizoru' pentru ca asta conduce la o tembelizare in masa. Peste tot suntem bombardati cu modele de urmat, dar ce fel de modele? Nici nu ma mai apuc sa dau exemple pentru ca toti cunosc asta. Poate ca asta e una din marile probleme care ar trebui rezolvate si anume, sa se puna accentul pe valori morale si nu spre un stil de viata laxist sau mai stiu eu cum.
Imi dau seama ca nu exista un etalon bine delimitat si poate ca asta duce la o decadere a valorilor. Acum sa nu ma intelegeti gresit, sunt receptiv la tot ce este nou dar cum am mai subliniat, toate trebuiesc facute in limite rationale si limitele de multe ori le fixam noi dupa cum ne cunoastem caracterul si personalitatea.
Toate astea fiind spuse, CARPE DIEM ....

DAMA CU CAMELII...

"-Ai fost bolnava 2 luni si in timpul acestor 2 luni am venit in fiecare zi sa aflu vesti despre tine
-E adevarat, dar de ce nu urcai?
-Cine simte vreo jena fata de o femeie ca mine?
-Ai intotdeauna o jena fata de o femeie, asta e parerea mea
-Asadar, m-ai ingriji?
-Da
-Ai sta toata ziua langa mine?
-Da
-Chiar si noapte de noapte?
-Atata timp cat nu te-as plictisi
-Si cum ai numi acest lucru?
-Devotament
-Si de unde vine acest devotament?
-Dintr-o simpatie irezistibila pe care o am pentru tine
-Prin urmare, esti indragostit de mine? Spunemi-o acum, e mult mai simplu
-Se poate, dar daca tot trebuie sa ti-o spun intr-o zi, acea zi nu va fi astazi
(...)
N-am inchis ochii toata noaptea. Nu ma mai recunosteam. Eram aproape nebun. (...) Nu-mi aduc aminte ca viata sa mi se fi parut vreodata atat de frumoasa si de implinita. Eram multumit si ma simteam capabil de cele mai bune fapte.
(...)
-Deci ma iubesti un pic?
-Nu stiu cum se face, dar mi se pare ca da
(...)
Si atunci te-am intalnit pe tine, tanar, inflacarat, fericit, si am incercat sa fac din tine barbatul pe care-l invocasem in toiul zgomotoasei mele singuratati. Ceea ce iubeam in tine nu era barbatul care erai, ci cel care trebuia sa fie.
(...)
Aveam langa mine o femeie tanara, frumoasa, pe care o iubeam si de care eram iubit...trecutul nu mai avea nicio infatisare, viitorul nu mai avea nori.
(...)
-NU, relua ea, nu-l voi parasi si nu ma voi ascunde ca sa traiesc cu el. E poate o nebunie, dar, ce vrei, il iubesc !
(...)
-Petreceam zile intregi impreuna, respiram unul langa altul acea viata adevarata pe care nici ea nici eu nu o intelesesem pana atunci.
(...)
-Dragostea noastra nu e una obisnuita, dragul meu! Tu ma iubesti ca si cum n-as fi apartinut nimanui, niciodata, iar eu tremur la gandul ca mai tarziu, caindu-te pentru dragostea ta, sa nu ma silesti sa ma arunc din nou in viata din mijlocul careia m-ai luat. Spune-mi deci ca nu ma vei parasi niciodata.
-Ti-o jur!
(...)
Daca trasnetul ar fi cazut la picioarele mele, si tot n-as fi mai inspaimantat decat am fost citind-o. LA ORA CAND VEI CITI ACEASTA SCRISOARE, EU VOI FI DEJA AMANTA ALTUI BARBAT. TOTUL S-A SFARSIT, DECI, INTRE NOI ! Cand am citit ultimele cuvinte, am crezut ca-mi voi pierde mintile. Parca mi se lasase un nor peste ochi, iar sangele imi zvacnea cu putere in tample. Nu eram indeajuns de puternic sa suport de unul singur lovitura pe care mi-o dadea ea "


Inchei aici cu aceste citate din ultima carte pe care am citit-o si care m-a impresionat destul de mult incat sa scriu un articol pe marginea ei. Cartea se intituleaza "Dama cu Camelii - Alexandre Dumas fiul ". Auzisem de mult de ea dar abia acum am avut ocazia sa o citesc si o recomand cu placere. Nu sunt genul care sa se omoare dupa lecturi siropoase insa citind aceasta carte m-a facut sa ma gandesc la iluzia infiriparii unei relatii, plecand de la sentimente puternice si sfarsind cu regrete amare. Se leaga foarte usor relatii stranse dar la fel de usor se si destrama, cauzele fiind multiple. Toate relatiile sunt frumoase la inceput dar, nu se stie cum, pe parcurs se intampla ceva care ruineaza totul. Si ce m-a frapat aici este acea scrisoare de despartire, care mi s-a parut cel mai groaznic fel de a te desparte de cineva. Sunt sigur ca oricine a fost in situatia in care a pus capat unei relatii sau celalalt partener a facut acest lucru. In ambele cazuri, cineva tot a avut de suferit. In zilele noastre, au aparut metode mult mai moderne de a face acest lucru : telefonul, implicit sms-ul, e-mailul, etc. Consider ca cine apeleaza la aceste metode, altele decat cele care implica contactul vizual sunt dovezi de lasitate. Trebuie sa fii realist, atat sa accepti o despartire cat si sa-i pui capat atunci cand este cazul, dar cu demnitate.
Dar acestea fiind spuse, se ridica intrebarea : daca mai toate relatiile sunt sortite esecului, ce rost mai au ?
Discutam cu un prieten pe marginea relatiilor, daca e bine sa te implici intr-o relatie serioasa stiind ca acest lucru te poate schimba total si te poate face un "papa-lapte". Oare daca tu esti fericit acolo in naivitatea ta este un lucru bun ? Daca ceilalti iti confirma faptul ca ti-ai schimbat personalitatea si ai devenit un om banal chiar daca tu esti acaparat total in sentimentele tale si esti...acolo in starea ta fericit, mai conteaza acest lucru pentru tine ?
De curand am vazut o stire la TV care spunea ca unii cercetatori au descoperit ca in momentul in care cineva se indragosteste, functiile in creier responsabile cu ratiunea incep sa dispara...de aici si expresia : dragostea e oarba :) E mai buna o fericire de scurta durata decat una absenta ? Poate ca da, poate ca nu. Un paradox des intalnit si poate una din cauzele care contribuie la destramarea unei relatii e atunci cand apare schimbarea de caracter. Atunci cand ai sentimente pentru cineva, il/o placi exact asa cum este si nimic mai mult. Totusi, cum intr-o relatie se spune ca cineva daruieste mai mult acel cineva se schimba tot in dorinta de ai fi pe plac celuilalt. Dar asta e un lucru gresit, pentru ca tocmai aceste schimbari afecteaza relatia. Cred ca va sunt bine cunoscute frazele " -A, te-ai schimbat, incepi sa ma plictisesti, nu mai esti persoana care erai la inceput...Credeam ca esti diferit/a dar se pare ca m-am inselat, esti la fel ca ceilalti/e...Nu ma mai atragi cu nimic, ai devenit neinteresant/a etc .
Daca e sa se caute, motive de despartire se gasesc mereu dar niciodata unele bine intemeiate, mai ales cand vin de la cei tineri. Sunt unele care ma amuza foarte mult, ceva gen : " Sa stii ca iti fac un bine, si tocmai pentru ca tin la tine vreau sa punem capat relatiei" ( deci te iubesc atat de mult incat te dau dracu cu tot ! mai pe romaneste :) si sa nu te superi :))) ). Sau faza cu "am nevoie de o perioada de liniste ca sa pot sa-mi pun gandurile in ordine". ( pe dracu, toata lumea stie ca asta inseamna despartire :) sau ar trebui sa stie)
Cred ca, la urma urmei, totul tine de cat de realist si matur esti. Nimic nu dureaza etern, prin urmare nu e un capat de lume daca se distruge o relatie. Important e ce iei tu din acea relatie, si modul in care o sa te ajute sa evoluezi. Noica isi incuraja discipolii sa vada tot timpul binele in toate. El facea referire la rationamentul sau despre bine...la fatalismul binelui si are dreptate daca stam sa ne gandim bine. In orice lucru rau care se intampla, daca te concentrezi pe partile bune...sigur vei trece mai usor peste orice si vei invata sa apreciezi ceea ce ai.
Si totusi nici singuratatea nu este buna, daca persista. Poti sa ajungi sa ai tot ce iti doresc ochii, dar ce folos daca nu ai cu cine sa imparti toate aceste bucurii ?
Si spunand aceasta, apar tot felul de paradoxuri dar pana la urma cred ca, daca ai obtine maximul (atat cat , uman, este posibil ) din orice tot ai fi mult mai castigat decat daca te-ai lasa prada deprimarii.
Atata timp cat esti realist si traiesti la maxima intensitate ( dar totul in limitele decente ) poti sa spui ca esti un invingator/re.
Si o sa inchei articolul tot cu o despartire, ca un paradox :) dar una din cele mai frumoase despartiri :

" Draga mea, nu sunt nici destul de bogat ca sa te iubesc asa cum asa dori, nici destul de sarac ca sa fiu iubit asa cum ai dori tu. Sa uitam deci amandoi - tu un nume care iti este aproape indiferent - iar eu o fericire care imi devine imposibila. E inutil sa-ti spun cat sunt de trist, pentru ca tu stii bine cat de mult tin la tine. Adio, deci ! Ai prea mult suflet ca sa nu intelegi cauza scrisorii mele si prea multa inteligenta ca sa nu ma ierti. Mii de amintiri ! "

metamorfoze !

Cat de usor este sa te schimbi si sa-ti pierzi idealurile ! Sa luam urmatorul exemplu, un caz ipotetic : Incepi sa rationezi, ai vreo 13-14 ani, esti plin de idei, avantul tineretii isi spune cuvantul...te simti in stare sa faci orice, te crezi invincibil. Incep primele contacte cu sexul opus, se leaga noi prietenii, apar idilele amoroase care sunt de scurta durata, toate facand parte din dezvoltarea ta ulterioara ca individ. Termini liceul si esti pus in fata unei prime mari alegeri din viata : ce anume vei face in continuare...ce meserie vei urma...ce cariera vei alege si esti tot timpul framantat de aceste ganduri pana ce la un moment dat te decizi...alegi o instruire superioara ( ca majoritatea tinerilor ce termina liceul ). Trebuie de asemenea ales si locul in care vei urma facultatea si cei mai multi cad de acord ca cel mai potrivit oras este Bucuresti, fiind de asemenea si cel mai mare centru universitar din tara. Bun...inarmat cu toate cele necesare si plin de idei inovatoare ( cel putin in mintea ta, convins ca vei schimba lumea ) , te indrepti catre acest oras care pare invaluit de un mister aparte ( si de fapt e cel mai nenorocit oras...dar asta nu ai de unde sa stii decat daca esti de aici sau te muti in orasul acesta ). Trece o perioada considerabila de timp si ajungi sa constati ca nimic nu e nou fata de ce stiai si in prima faza ai parte de o dezamagire. Ajungi sa crezi ca, poate asa e mersul firesc al lucrurilor...si , incet incet esti asimilat in tiparul obisnuit al lumii...implicit orasul respectiv. Iti gasesti un loc de munca, observand ca traiul este tot mai dificil intr-un oras mare si ajungi sa devii doar o simpla "rotita" din marele angrenaj al orasului. Devii un om banal si totul se pierde, toata originalitatea ta, tot nonconformismul tau si idealurile ti se pierd...Devii omul de care ai fugit tot timpul, pe care nu ti l-ai dorit sa il vezi in fiecare dimineata in oglinda. Oare se poate contracara asa ceva?
Un unchi de-al meu imi poveste ceva care m-a pus pe ganduri : are un prieten care plecase din tara in urma cu 2 ani si a ajuns sa se plimbe prin Spania, Italia, Franta etc. pana a ajuns la locul in care trebuia sa munceasca. Vorbind la telefon cu el, unchiul meu l-a intrebat cum i se pare calatoria in afara tarii ( el fiind una din acele multe persoane care nu au parasit niciodata tara noastra ) si primeste un raspuns interesant. Cat timp a calatorit a fost foarte frumos...a vazut multe lucruri, a vizitat multe atractii turistice...pe scurt a fost ceva magic...DAR...cand a ajuns la destinatie a avut un sentiment mare de dezamagire, ca totul s-a terminat si incepe un stil de viata anost in care toate zilele pareau la fel.
Am stat putin si m-am gandit...oare nu asa se intampla si in viata ? ...
Totul e frumos, magic chiar, dar atat timp cat esti in "calatorie"...cand ai ajuns la "destinatie" descoperi ca totul duce la dezamagire si incepi sa te agati de alte lucruri care pot sa te faca sa retraiesti acele sentimente. Cauti sa dai alt sens vietii tale...dar de multe ori nu unul potrivit. Nu este ciudat ca ne plictisim atat de repede cam de orice ? de prietenul/a care a devenit plictisitor/re si nu ne mai "misca" cu nimic...de telefonul pe care ni l-am dorit atat de mult incat simteam ca lipseste o parte din noi daca nu-l avem cu rezultatul ca, in cateva luni a devenit doar un obiect neinsemnat si "aruncat in spate in marea gramada a lucrurilor care si-au pierdut importanta in ochii nostri". Oare nu exista ceva care atunci cand e gasit sa ne ofere o satisfactie permanenta, fara sa fie nevoie de o noua inlocuire ? Probabil ca cel mai bun lucru pe care il putem face este sa ne fixam scopuri de neatins...pentru a fi tot timpul intr-o "calatorie" pentru implinirea acelui scop. Nu ne nastem cu un scop, dupa cum spunea Noica : "Ce bine ca viata nu are un scop, asa pot sa-i dau eu unul ".