DAMA CU CAMELII...

"-Ai fost bolnava 2 luni si in timpul acestor 2 luni am venit in fiecare zi sa aflu vesti despre tine
-E adevarat, dar de ce nu urcai?
-Cine simte vreo jena fata de o femeie ca mine?
-Ai intotdeauna o jena fata de o femeie, asta e parerea mea
-Asadar, m-ai ingriji?
-Da
-Ai sta toata ziua langa mine?
-Da
-Chiar si noapte de noapte?
-Atata timp cat nu te-as plictisi
-Si cum ai numi acest lucru?
-Devotament
-Si de unde vine acest devotament?
-Dintr-o simpatie irezistibila pe care o am pentru tine
-Prin urmare, esti indragostit de mine? Spunemi-o acum, e mult mai simplu
-Se poate, dar daca tot trebuie sa ti-o spun intr-o zi, acea zi nu va fi astazi
(...)
N-am inchis ochii toata noaptea. Nu ma mai recunosteam. Eram aproape nebun. (...) Nu-mi aduc aminte ca viata sa mi se fi parut vreodata atat de frumoasa si de implinita. Eram multumit si ma simteam capabil de cele mai bune fapte.
(...)
-Deci ma iubesti un pic?
-Nu stiu cum se face, dar mi se pare ca da
(...)
Si atunci te-am intalnit pe tine, tanar, inflacarat, fericit, si am incercat sa fac din tine barbatul pe care-l invocasem in toiul zgomotoasei mele singuratati. Ceea ce iubeam in tine nu era barbatul care erai, ci cel care trebuia sa fie.
(...)
Aveam langa mine o femeie tanara, frumoasa, pe care o iubeam si de care eram iubit...trecutul nu mai avea nicio infatisare, viitorul nu mai avea nori.
(...)
-NU, relua ea, nu-l voi parasi si nu ma voi ascunde ca sa traiesc cu el. E poate o nebunie, dar, ce vrei, il iubesc !
(...)
-Petreceam zile intregi impreuna, respiram unul langa altul acea viata adevarata pe care nici ea nici eu nu o intelesesem pana atunci.
(...)
-Dragostea noastra nu e una obisnuita, dragul meu! Tu ma iubesti ca si cum n-as fi apartinut nimanui, niciodata, iar eu tremur la gandul ca mai tarziu, caindu-te pentru dragostea ta, sa nu ma silesti sa ma arunc din nou in viata din mijlocul careia m-ai luat. Spune-mi deci ca nu ma vei parasi niciodata.
-Ti-o jur!
(...)
Daca trasnetul ar fi cazut la picioarele mele, si tot n-as fi mai inspaimantat decat am fost citind-o. LA ORA CAND VEI CITI ACEASTA SCRISOARE, EU VOI FI DEJA AMANTA ALTUI BARBAT. TOTUL S-A SFARSIT, DECI, INTRE NOI ! Cand am citit ultimele cuvinte, am crezut ca-mi voi pierde mintile. Parca mi se lasase un nor peste ochi, iar sangele imi zvacnea cu putere in tample. Nu eram indeajuns de puternic sa suport de unul singur lovitura pe care mi-o dadea ea "


Inchei aici cu aceste citate din ultima carte pe care am citit-o si care m-a impresionat destul de mult incat sa scriu un articol pe marginea ei. Cartea se intituleaza "Dama cu Camelii - Alexandre Dumas fiul ". Auzisem de mult de ea dar abia acum am avut ocazia sa o citesc si o recomand cu placere. Nu sunt genul care sa se omoare dupa lecturi siropoase insa citind aceasta carte m-a facut sa ma gandesc la iluzia infiriparii unei relatii, plecand de la sentimente puternice si sfarsind cu regrete amare. Se leaga foarte usor relatii stranse dar la fel de usor se si destrama, cauzele fiind multiple. Toate relatiile sunt frumoase la inceput dar, nu se stie cum, pe parcurs se intampla ceva care ruineaza totul. Si ce m-a frapat aici este acea scrisoare de despartire, care mi s-a parut cel mai groaznic fel de a te desparte de cineva. Sunt sigur ca oricine a fost in situatia in care a pus capat unei relatii sau celalalt partener a facut acest lucru. In ambele cazuri, cineva tot a avut de suferit. In zilele noastre, au aparut metode mult mai moderne de a face acest lucru : telefonul, implicit sms-ul, e-mailul, etc. Consider ca cine apeleaza la aceste metode, altele decat cele care implica contactul vizual sunt dovezi de lasitate. Trebuie sa fii realist, atat sa accepti o despartire cat si sa-i pui capat atunci cand este cazul, dar cu demnitate.
Dar acestea fiind spuse, se ridica intrebarea : daca mai toate relatiile sunt sortite esecului, ce rost mai au ?
Discutam cu un prieten pe marginea relatiilor, daca e bine sa te implici intr-o relatie serioasa stiind ca acest lucru te poate schimba total si te poate face un "papa-lapte". Oare daca tu esti fericit acolo in naivitatea ta este un lucru bun ? Daca ceilalti iti confirma faptul ca ti-ai schimbat personalitatea si ai devenit un om banal chiar daca tu esti acaparat total in sentimentele tale si esti...acolo in starea ta fericit, mai conteaza acest lucru pentru tine ?
De curand am vazut o stire la TV care spunea ca unii cercetatori au descoperit ca in momentul in care cineva se indragosteste, functiile in creier responsabile cu ratiunea incep sa dispara...de aici si expresia : dragostea e oarba :) E mai buna o fericire de scurta durata decat una absenta ? Poate ca da, poate ca nu. Un paradox des intalnit si poate una din cauzele care contribuie la destramarea unei relatii e atunci cand apare schimbarea de caracter. Atunci cand ai sentimente pentru cineva, il/o placi exact asa cum este si nimic mai mult. Totusi, cum intr-o relatie se spune ca cineva daruieste mai mult acel cineva se schimba tot in dorinta de ai fi pe plac celuilalt. Dar asta e un lucru gresit, pentru ca tocmai aceste schimbari afecteaza relatia. Cred ca va sunt bine cunoscute frazele " -A, te-ai schimbat, incepi sa ma plictisesti, nu mai esti persoana care erai la inceput...Credeam ca esti diferit/a dar se pare ca m-am inselat, esti la fel ca ceilalti/e...Nu ma mai atragi cu nimic, ai devenit neinteresant/a etc .
Daca e sa se caute, motive de despartire se gasesc mereu dar niciodata unele bine intemeiate, mai ales cand vin de la cei tineri. Sunt unele care ma amuza foarte mult, ceva gen : " Sa stii ca iti fac un bine, si tocmai pentru ca tin la tine vreau sa punem capat relatiei" ( deci te iubesc atat de mult incat te dau dracu cu tot ! mai pe romaneste :) si sa nu te superi :))) ). Sau faza cu "am nevoie de o perioada de liniste ca sa pot sa-mi pun gandurile in ordine". ( pe dracu, toata lumea stie ca asta inseamna despartire :) sau ar trebui sa stie)
Cred ca, la urma urmei, totul tine de cat de realist si matur esti. Nimic nu dureaza etern, prin urmare nu e un capat de lume daca se distruge o relatie. Important e ce iei tu din acea relatie, si modul in care o sa te ajute sa evoluezi. Noica isi incuraja discipolii sa vada tot timpul binele in toate. El facea referire la rationamentul sau despre bine...la fatalismul binelui si are dreptate daca stam sa ne gandim bine. In orice lucru rau care se intampla, daca te concentrezi pe partile bune...sigur vei trece mai usor peste orice si vei invata sa apreciezi ceea ce ai.
Si totusi nici singuratatea nu este buna, daca persista. Poti sa ajungi sa ai tot ce iti doresc ochii, dar ce folos daca nu ai cu cine sa imparti toate aceste bucurii ?
Si spunand aceasta, apar tot felul de paradoxuri dar pana la urma cred ca, daca ai obtine maximul (atat cat , uman, este posibil ) din orice tot ai fi mult mai castigat decat daca te-ai lasa prada deprimarii.
Atata timp cat esti realist si traiesti la maxima intensitate ( dar totul in limitele decente ) poti sa spui ca esti un invingator/re.
Si o sa inchei articolul tot cu o despartire, ca un paradox :) dar una din cele mai frumoase despartiri :

" Draga mea, nu sunt nici destul de bogat ca sa te iubesc asa cum asa dori, nici destul de sarac ca sa fiu iubit asa cum ai dori tu. Sa uitam deci amandoi - tu un nume care iti este aproape indiferent - iar eu o fericire care imi devine imposibila. E inutil sa-ti spun cat sunt de trist, pentru ca tu stii bine cat de mult tin la tine. Adio, deci ! Ai prea mult suflet ca sa nu intelegi cauza scrisorii mele si prea multa inteligenta ca sa nu ma ierti. Mii de amintiri ! "